Cum a fost făcut acest vaccin? Cel mai cunoscut vaccin este cel care conține anatoxine, adică declanșează sistemul imunitar și-l învață să se apere împotriva unui virus, dar nu-i face niciun rău trupului. Hristos procedează la fel, a fost trimis într-un trup supus păcatului și i-a anihilat toată forța, dovedindu-ne că nu-i păcat să nu poată fi distrus. Ne-a învățat să ne apărăm și să respingem orice păcat (virus spiritual). Azi nu există scuză pentru niciun păcat, cum că nu ai avut putere să-l biruiești. În Hristos nu mai există hoț, mincinos, curvar, desfrânat, sodomit, invidios, defăimător pentru că Biblia ne spune că Hristos a nimicit lucrările celui rău, adică păcatul: „Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului (1 Ioan 3:8).”
Care este recipientul prin care curge acest vaccin? Seringa prin care îți poate fi injectat acest vaccin cu sângele lui Hristos este credința. Trebuie doar să crezi că El are putere să te vindece și să te elibereze. Noul vaccin anti Covid 19 este incredibil de greu de transportat, trebuie ținut la -75 de grade, nu așa este și cu vaccinul din Hristos, aceasta poate acționa oriunde, oricând, trebuie doar să crezi. Am văzut dependenți de droguri, alcool, tutun, jocuri de noroc, porongrafie, eliberați de patima lor pentru că au crezut. Am văzut prostituate și videochatiste eliberate de patima lor pentru că au crezut, am văzut bolnavi de cancer și de tot felul de boli vindecați pentru că au crezut. De aceea Hristos întreba înainte de a administra vaccinul: “Crezi…?” Iar un tată disperat a răspuns: “Cred, ajută necredinței mele!” Și a fost ajutat. Dacă ai nevoie de mai multă credință, cere-o!
Cât ține efectul acestui vaccin? Aud despre noul vaccin că ar trebui făcut chiar de două ori în interval de 20 de zile sau că ar avea efect în 95% dintre cazuri, dar despre vaccinul cu sângele lui Isus Hristos ni se spune că are efect veșnic, cine a accesat sângele Lui nu va mai muri niciodată, ci moartea trupului este doar o trecere într-o viața nouă unde lacrimi nu vor mai fi: “Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut (Apocalipsa 22:3-4).”
Cu prețuire,
Toni Berbece
P.S. Pentru mesajul complet vă aștept la Biserica Profides diseară de la ora 19:00 (RomExpo, Pavilion Mihai Eminescu).