V-ați vândut sufletele pe banii celor care vor să promoveze “serul” acesta cu orice preț, care vor să ne “izbăvească” de moarte cu orice preț, chiar și cu forța. Voi jurnaliștilor, care v-ați vândut banilor necurați pentru a ne spăla pe creier cu privire la o “plandemie” care nu prea se vede la proporțiile apocaliptice prezentate de ei, gândiți-vă dacă merită înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu să ne mințiți în ultimul hal.

Am auzit și eu “ura” cu care jurnalistul Prelipcianu propunea ca ai noștri copii să fie salvați de părinții inconștienți care nu acceptă “serul vieții”. Serios? Așa pe față vreți să vă expuneți planul diabolic? Adică omul e șantajat că i se iau copiii de care nu e vrednic pentru că nu acceptă un “ser” de care consideră că nu are nevoie și care e din cale afară de dubios. Mor bolnavii de cancer că nu au medicamente, iar voi vreți să ne salvați pe noi gratis, pe bune? Când vor avea toți bolnavii din spitale tot ce le trebuie, absolut toate medicamentele pentru care au cotizat o viata, atunci o să vă cred că ne vreți binele. Domnule Prelipcianu nu-i propuneți domnului Câțu să facă și niște lagăre pentru neinserați, iar pentru copiii noștri niște orfelinate unde să-i inserați cu forța? Că văd că vă pricepeți mai bine decât inventatorii “crizei sanitare” în care ne aflăm băgați din voia unora.

Ce vreți să ne ziceți, că gata, ni s-a terminat cu libertatea? Că nu mai putem decide după încredințările, credința și analiza noastră, că nu mai putem spune “NU”, că nu mai putem refuza nimic din ce ne propuneți? Nici Ceaușescu n-a avut tupeul vostru. El era mai cu perdea, voi prea pe față. Dacă tot știați că vine “valul patru al minciunii” de ce nu ați făcut domnilor câteva spitale cu zeci de mii de paturi și ați făcut 3 sau 4 stadioane? Vă văitați după 2 ani de “plandemie” că nu mai aveți locuri și de aceea ne vânați copiii cu seringile voastre? Păi dacă era serioasă treaba ați fi alocat câteva sute de milioane pe spitale unde să ne tratați la fel pe neinserați și inserați, asta e treaba voastră, nu să ne vânați și să ne blocați accesul la muncă și mâncare. Treaba voastră este să ne îngrijiți nu să ne vânați, învrăjbiți și falimentați.
Pe baricade pentru adevăr,
Toni Berbece
https://toniberbece.ro/luati-ghearele-de-pe-copiii…/…




%d blogeri au apreciat: