A venit ieri o fetiță la mine și mi-a spus că a avut un vis, în visul ei a apărut o tarantulă imensă și urâtă tare, dar care avea un televizor în spate, câți se uitau la acest televizor erau otrăviți. Mi-am dat seama imediat că este vorba despre otrăvirea populației prin mass media, otrăvirea prin frică, prin minciună, prin manipulare grosolană, ceea ce se întâmplă chiar acum. Ei au primit bani, foarte mulți bani ca să “susțină” această “criză”, care nu este ce s-a crezut, însă continuă să paralizeze cu frică și panică societatea, pentru că le ies mulți bani.
Apoi gândul m-a dus mult mai departe în ceea ce privește privitul în ecrane de tot felul, uitați-vă cum oamenii devin neoameni prin consumul de mizerii, sting lumina din ei prin privitul la gunoaie, pornografie, violență și nimicuri, asta în timp ce Biblia ne spune să răscumpărăm vremea căci zilele sunt rele. O doamnă a venit la rugăciune să-mi spună că nu are putere deloc și că pică repede în ispite. Când m-am rugat pentru ea am văzut-o jucându-se un joc “banal” pe telefon. Am întrebat-o cât timp alocă jocurilor pe telefon, a spus că mult prea mult, era efectiv dependentă de jocuri pe telefon. Iată ce lucru “inofensiv” care de fapt face prăpăd.

Apocalipsa ne vorbește despre o icoană căreia i s-a dat putere să vorbească: “I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi* să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei” (Apocalipsa 13:15). Este foarte posibil ca Ioan, acum 2000 de ani, când nu existau televizoare să fi văzut tocmai ce se întâmplă azi, o manipulare prin “icoana” care vorbește prin ecrane și vrăjește populația lumii neancorată în Hristos. Este posibil ca “Icoana” vorbitoare să fie tocmai manipularea prin mass media. Antihristul se va folosi enorm de mult tocmai de ecranele la care noi privim mai mult decât în Scripturi. Cine nu va ști de rugăciune, cine nu va ști de Scriptură, de părtășia cu Sfinții în Biserici vii, va ajunge să fie prostit de informațiile lor manipulative, vor executa ca niște oi duse la tăiere toate minciunile și înșelătoriile lor și se vor delecta în plăceri păcătoase servite chiar și prin ecrane. Cine va sta în rugăciune va auzi vocea Duhului, cine va sta numai cu ochii si urechile în ecrane va auzi vocea Antichristului.

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece

%d blogeri au apreciat: