PROTV: Polițiștii au verificat dacă sunt respectate regulile la priveghi-ul pentru Gabi Luncă

Cântăreața Gabi Luncă, numită de admiratori și colegi ”regina muzicii lăutărești”, a fost comemorată luni de aproximativ 100 de oameni, reuniți într-un pavilion de la Romexpo. Este un fel de priveghi, ținut fără ca trupul ei să fie acolo, scrie  PROTV

Apropiații și fanii s-au strâns pentru a-i cinsti memoria celei care a înveselit mulți români cu muzica ei. La fața locului au ajuns și polițiștii, care s-au asigurat că sunt respectate regulile de distanțare.

Deși artista nu a putut fi adusă la fața locului din cauza reglementărilor în vigoare, rudele, prietenii apropiați și admiratorii s-au strâns la Romexpo.

Participanții au stat la distanță și au rostit pe rând câteva cuvinte în amintirea celei care a fost Gabi Luncă. Relateaza

A fost un om bun, credincios”.

Apropiații spun că sala a fost închiriată de Biserica Penticostală Renovatio și că au obținut toate avizele necesare pentru desfășurarea evenimentului.

Pe parcursul zilei, Poliția Capitalei a trimis la fața locului forțe de ordine cu polițiști care să se asigure că sunt respectate regulile.

Dacă între persoane este o distanță de doi metri, iar trupul nu este adus la fața locului, slujba este legală, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

Înmormântarea are loc marți.

//usounoul.com/4/2747536
%d blogeri au apreciat: