Raluca Turcan, ministrul Muncii, a vorbit, duminică, în exclusivitate la România TV, despre cum va fi făcută creşterea pensiilor în 2021, indexarea acestora şi cum vor fi recalculate pensiilor pentru cinci milioane de români.

EXCLUSIV Raluca Turcan face anunţul momentului despre creşterea pensiilor în 2021. „Să scoatem subiectul pensiilor din această sferă de spaimă, teroare şi ameninţare”

Raluca Turcan, anunţ de ultimă oră despre pensii: Pregătim o nouă lege a pensiilor. Cea care a fost vânturată într-un mod cinic, prorogată

Raluca Turcan face anunţul momentului despre creşterea pensiilor în 2021. Într-un interviu acordat în exclusivitate postului România Tv, ministrul Muncii a vorbit despre subiectul majorării pensiilor care a stârnit controverse în România, în condiţiile crizei economice provocate de pandemia de COVID-19.

„În legătură cu pensiile care intră în plată anul acesta şi cele care se află în plată că vom avea un răspuns cu cât vor creşte în zilele următoare întrucât suntem în etapa de elaborare a bugetului de stat pe anul 2021.

În funcţie de bugetul pe care-l vom primi de la Ministerul Finanţelor, vom anunţa într-un mod transparent şi onest toţi pensionarii care va fi parcursul financiar al pensiilor în anul 2021.

Ce certitudine avem, ţinând cont că am demarat acest amplu proces de evaluare şi calculare a pensiilor că anul acesta pensiile vor fi duse în evaluare şi în plată pe lega 263 din 2010”, a explicat Raluca Turcan.

„În momentul în care vom primi bugetul, vom spune foarte clar când, cu cât vor creşte pensiile, astfel încât să nu mai creem iluzii deşarte”, a adăugat ministrul Muncii.

Raluca Turcan dă vina pe PSD pentru că nu a indexat pensiile. „Lucrul ăsta demonstrează clar minciuna în care ne-am aflat”

Întrebată dacă sunt bani la buget pentru ca pensiile să fie indexate în funcţie de rata inflaţiei, Raluca Turcan a aruncat vina pe Guvernul PSD, despre care susţine că nu a parcurs această etapă.

„Noi acum facem treaba pe care trebuiau să o facă alţii în anul 2019, în condiţiile în care s-a vorbit despre creşterea pensiilor. Cum intenţionau unii să crească pensiile cu 40% dacă n-au parcurs această etapă pe care noi am demarat-o începând de ieri.

Lucrul ăsta demonstrează clar, dacă vreţi, minciuna în care ne-am aflat din 2019 până acum în privinţa majorării reale a tuturor pensiilor din România”, a spus ministrul Muncii.

Raluca Turcan face anunţul momentului despre creşterea pensiilor în 2021. „Unii oameni au ajuns să creadă că unele promisiuni făcute de către PSD”

Raluca Turcan a precizat că va anunţa public cu cât vor creşte pensiile în 2021, după ce va fi elaborat bugetul de stat.

„Acest anunţ îl vom face şi când primim bugetul intenţionez să fac o prezentare extraordinar de clară, pe înţelesul tuturor, astfel încât să scoatem subiectul pensiilor din această sferă de spaimă, teroare şi ameninţare cum a fost privit în ultimii ani, mai ales în momentele electorale

S-a vorbit atât de mult despre majorări de pensii. Unii oameni au ajuns să creadă că unele promisiuni făcute de către PSD, de majorări spectaculoase, chiar pot fi suportate de către bugetul de stat încât după aceea, în condiţiile în care pensiile au crescut cu 14%, tot au ajuns să creadă că se putea face mai mult.

Îmi aduc aminte anul trecut, când am realizat majorarea de 14% a pensiilor, cu toate că era cel mai mare efort pe care-l făcea o ţară în plină criză economică şi sanitară, doar Germania a mai crescut pensiile cu 3,3%, nemulţumirea tot a existat”, a afirmat Turcan.

Citeste si Este COD GALBEN de ninsori abundente în 22 județe 

Sursa: RomaniaTV

%d blogeri au apreciat: