Tony Berbece: De luat aminte – Tik-Tok-ul “ucigaș”???

Tik-Tok-ul “ucigaș”???

Într-un sat în care am fost să ducem ceva alimente și haine oamenilor nevoiași s-au strâns mai mulți adolescenți în jurul nostru. Atunci am început să le vorbesc despre puritate, despre faptul că trebuie să-și păstreze trupurile curate, le vorbeam mai ales fetelor despre pericolul de a se lăsa înduplecate de băieții ușuratici, care le vor doar trupurile, atunci o mamă din mulțime mi-a spus: “Zi-le mamă și de Tik-Tok-ul ăsta ceva că fata mea și-a rupt mâna încercând să facă un dans Live!”

Fata a scăpat cu o mână ruptă, dar zilele trecute o altă fetiță de 10 ani din Palermo a murit asfixiată cu o eșarfă după ce a încercat să se filmeze făcând provocarea “blackout challenge”. A fost găsită de sora ei de 5 ani, dar prea târziu.

Tik-Tok-ul, Facebook-ul, Instagramul și toate celelalte rețele de socializare nu sunt ucigașe în sine, dar pot deveni prin întrebuințarea lor, iar cel mai mult ne pot ucide timpul, știu tineri care stau până la 5-6 dimineața pentru a se uita pe filmulețe, știu tineri care au abandonat școala din cauza faptului că sunt “maniaci după timp mort”, deci iată cum educația lor a fost ucisă de aceste rețele, știu familii dezbinate, divorțate din cauza rețelelor de socializare, știu oameni care și-au pierdut job-ul din cauza statului pe telefon, oameni care au murit in accidente făcând

Live-uri și lista de dezastre este infinită.

Biblia spune: “Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine (1 Corinteni 6:12).” Când rețelele acestea au pus stăpânire pe tine ești rob, trăiești în păcat, fără sens și cum spune Profetul Ieremia “ați umblat după nimicuri și ați ajuns de nimic (Ieremia 2:5)”.

Să ne ferească Dumnezeu de robia statului pe telefon fără măsură, neglijând educația, familia, Scriptura, rugăciunea și sănătatea noastră! Poți tine în mâinile tale cel mai mare dușman al tău, ai grijă, răscumpără vremea, căzi zilele sunt rele! Iar cel mai important sfat părintesc este: “Nu-ți abandona copilul pe telefon, este cel mai mare rău tacit pe care i-l poți face!”
Cu prețuire,
Toni Berbece

 

//whowhipi.net/4/2747536
%d blogeri au apreciat: