România: DEMIS din funcție pentru că s-a RUGAT ÎN GENUNCHI în fața instituției pentru a salva orașul de PANDEMIE

Decizia a fost luată de superiorii acestuia de la București, care au fost deranjați de faptul că Daniel Drăgoi s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru stoparea pandemiei de coronavirus.

Iată postarea lui Daniel Drăgoi despre decizia de demitere: ”Pace. Cum vă spuneam ieri, dimineață m-a sunat șeful meu de la Bacău, pentru că a primit ordin să mă demită pentru gestul meu, de a mă ruga în fața clădirii, ca Dumnezeu să se îndure de Suceava/România și să oprească această pandemie de Covid 19.

Le-am spus că nu am greșit cu nimic față de voi, nici față de Dumnezeu. El a zis că așa a venit ordinul de la București. Și astăzi am primit decizia prin fax, cu data de 10-04-2020, sunt schimbat din funcție. De 6 ani sunt pe acest post și cred că este și acest lucru în voia Lui Dumnezeu. Șefii mei au zis că regretă pentru că nu au ce să-mi reproșeze, dar cred ei că Dumnezeu va face dreptate! Le-am spus că nici eu nu le reproșez nimic și continui să mă rog așa cum am declarat.

Vă mulțumesc pentru rugăciunile voastre! Să rămânem sănătoși!”. Întrebat de această decizie care ar fi motivată de alte considerente decât cele de ordin profesional Drăgoi a declarat:

”MĂ ROG ÎN CONTINUARE ȘI MĂ ROG ȘI PENTRU PRIETENI ȘI PENTRU DUȘMANI. ACUM NU E LOC PENTRU RĂUTATE”. Directorul demis al SGA Suceava a spus că a fost contactat deja de un avocat și că în perioada următoare se va decide dacă va contesta actul de demitere. În locul lui Daniel Drăgoi, în funcția de director al SGA Suceava a fost numit Bogdan Piticari, șeful formațiunii din Câmpulung Moldovenesc. În urmă cu două zile Daniel Drăgoi se ruga în genunchi în fața clădirii în care funcționează Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava îndemnându-i și pe ceilalți colegii ai săi din instituțiile publice la smerenie și la rugăciune.

”Ca director al instituției am luat toate măsurile posibile, am dezinfectat clădirea, am luat măsuri de siguranță pentru oameni dar este un moment în care trebuie să reunoaștem că trebuie să venim cu smerenie și cu rugăciune înaintea lui Dumnezeu să ajute județul Suceava, să oprească această pandemie.

Numai Dumnezeu poate opri această pandemie și pe această cale aș vrea să îndemn toți colegii de la instituțiile publice să ne smerim înaintea lui Dumnezeu și să se îndure Dumnezeu de județul nostru și de țara noastră”, a declarat atunci Drăgoi.

Citeste Coronavirusul și semnele sfârșitului. În Biblie e totul prezis