O femeie bătrână avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat…

O femeie bătrână avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă.

La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale.

Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit! Dupa 2 ani de aşa-zisă nereuşită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii, lângă izvor:

“Mă simt atât de ruşinat, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!” Bătrâna a zâmbit: “Ai observat că pe partea ta de drum sunt flori, însă pe cealaltă nu?” Asta pentru că am ştiut defectul tău ,am plantat semințe şi, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele.

Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care împrospătează casa.”

Morala:

Fiecare dintre noi avem defectele noastre . Însă crăpăturile şi defectele ne fac viața atât de interesantă şi ne răsplătesc atât de mult…! Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să căutăm ce este mai bun în ea. Amintiţi-vă să mirosiţi florile de pe partea voastră de drum.

CIteste si Semnele vremurilor. Apa din marea Caspică a devenit roşie ca sîngele.

Loading...