Nicu Urzică de 35 de ani și 8 prunci, din păcate s-a stins de Covid 19

Nicu Urzică locuia în comuna Dumbrăveni, din județul Suceava, era căsătorit şi avea opt copii cu vârste cuprinse între şase luni şi 12 ani. Toată familia locuia în Londra.

S-ar fi infectat cu noul coronavirus pe şantierul unde lucra, iar, la început, boala s-a manifestat ca o răceală banală, aşa că a încercat să se trateze acasă. S-a dus la spital când starea lui s-a agravat, unde a murit după zece zile, cu toate că era sub tratament şi părea să se recupereze.

Comunitatea românească din Londra s-a mobilizat și a adunat aproape 100.000 de lire sterline pentru a ajuta familia să repatrieze trupul bărbatului decedat, potrivit Monitorul de Suceava.

„Totul a început cu o răceală. A stat acasă o săptămână, nu s-a mai dus la muncă. A crezut că își revine și a vrut să se întoarcă. Doctorul i-a spus că e bine și se poate duce. A muncit două zile și i s-a făcut din nou rău. A sunat la medic și a anunțat, dar i s-a spus să stea în casă.

A stat așa încă vreo două zile, când a simțit că nu mai poate să respire. A venit ambulanța după vreo trei ore. I-au pus oxigen și și-a revenit. L-au internat pe Terapie Intensivă, starea sa era gravă. După o săptămână petrecută la ATI, și-a revenit. A fost mutat în salon și se discuta chiar de externare, când brusc situația s-a schimbat. Starea sa s-a agravat. Se pare că a făcut niște cheaguri de sânge care i-au blocat tot”, a declarat fratele bărbatului decedat, Ianis Urzică.

Primarul din Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a mărturisit că vestea a venit ca un trăsnet. Acesta a precizat că Nicu Urzică avea opt copii, dintre care cel mai mare are 11 ani și jumătate, iar cel mai mic 4 luni.

„Era un om gospodar și cu frică de Dumnezeu. Avea casă aici, la Dumbrăveni, iar soția și copiii se vor întoarce din Anglia. Nu vor fi însă la înmormântare pentru că ar trebui să intre în carantină. Va fi condus pe ultimul drum doar de frații săi, și asta se va întâmpla imediat ce sicriul va ajunge la Dumbrăveni, pentru că așa prevăd procedurile actuale. Noi pregătim toate actele necesare, dar înmormântarea va avea loc cel mai devreme după Paște”, a declarat pentru Monitorul de Suceava Ioan Pavăl.

Citeste Luminița Bilius, mamă a 17 copii, s-a stins într-un sat din Suceava și peste 20 de oameni au fos tla înmormântarea ei, deși, conform reglementărilor, aveau voie maxim 8 persoane să asiste la funeralii.

Loading...