Ne întoarcem la vremurile de prigoană ortodoxă? – Patriarhia, despre copilul bătut că nu s-a închinat: Profesorii de religie ţin de inspectoratul şcolar

Băiatul e în clasa a IV-a la școala din satul Baranca din judeţul Botoşani. Mama copilului povesteşte îngrozită că un vecin i-a găsit copilul speriat, plângând pe marginea drumului, cu sânge curgându-i din ureche, realteaza Digi 24

Veronica Bereza, mama copilului: „Când să meargă, o zis faceți cruce, la ieșire și dacă el nu face cruce, el nici nu știe să facă cruce. Și el atunci i-o mai urechit pe unu, doi. Şi a ajuns și la el, băi, fă cruce și el n-a vrut să facă, nici nu știa cum să facă crucea măcar și atunci… l-a luat de amândouă urechile și cum era peretele așa chiar lângă ușă, l-a izbit de trei ori cu capul de perete”.

Copilul a plecat spre casă plângând, speriat şi ruşinat. A fost ajuns din urmă de un vecin care, de milă, l-a urcat în maşină şi l-a dus acasă.

Veronica Bereza, mama copilului: „Când am ajuns acasă, era mi mult leșinat, abia i-am dat cu apă, abia să-l stablizez un pic până vine salvarea. Soțul meu a sunat la salvare”.

Băiatul a fost dus cu o ambulanță la spitalul din Dorohoi, dar pentru că starea lui era gravă, a fost mutat la Spitalul Județean Botoșani. Poliția cât și conducerea școlii au deschis anchete.

Ciprian Manolache, purtător de cuvânt al IȘJ Botoșani: „Şcoala trebuie să cerceteze mai întâi, să facă investigații și ulterior să ne comunice nouă, noi ca ISJ, monitorizăm cazul respectiv și așteptăm zilele viitoare concluziile comisiei de anchetă, dacă se impune sau nu o sancțiune”.

Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani: „Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă și continuă cercetările”.

Profesorul de religie, care este și preot la parohie în Dorohoi nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere.

Patriarhia Română condamnă astfel de comportamente: „Profesorii de Religie, ca şi toți ceilalți profesori, aparțin direct de inspectoratul școlar, ai cărui angajați sunt, nu de Patriarhie. Doar o ancheta oficială a acestuia poate stabili adevărul. Până atunci, nu e firesc să comentăm acuzații neverificate încă. Dacă în urma anchetei se va dovedi că e real, e unul trist şi rupt de spiritul creştin. Doar un pseudo-profesor ar putea comite un act atât de antipedagogic, mai ales în contextul specific dat.”