Motivul pentru care Diavolul urlă…

În America putem vedea dincolo de crime, jafuri, bătăi, incendieri și anarhie ceva de factură spirituală. Diavolul, care a câștigat foarte mult teren în ultimile decenii prin mass media și îndoctrinare demonică prin școli și politică, în timpul conducerii lui Trump pierde tot mai mult teren. Acest om a luptat cu Biblia în mână, înconjurat de oameni ai rugăciunii, bazându-se pe mijlocirea credincioșilor și pe voturile lor.

Dacă creștinii au plâns mult în timpul conducerii lui Obama (eu personal am întâlnit un bătrânel american care plângea vorbind despre depravare promovată de acest președinte), în Timpul lui Trump ei îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mai dă Americii o șansă.

Când ridici Biblia, când permiți grupuri de rugăciune și de studiu Biblic în Casa Albă, când lupți pentru eliberarea Bisericii de sub “jugul Pandemiei”, când scoți spurcăciunea de pe site-ul Casei Albe, când proclami credința în Dumnezeu ca virtute e normal să urle dracii aceia care au crezut că vor pune definitiv ghearele pe America.

Dumnezeu să binecuvinteze și țara noastră cu un președinte care să lupte pentru credința în Dumnezeu și pentru Biserică, un președinte care să se înconjoare cu oameni ai rugăciunii, un președinte care să ridice Cuvântul lui Dumnezeu fără rușine înaintea poporului său.

Doamne binecuvintează țara noastră și toate popoarele lumii cu credință în Tine!
Cu prețuire,
Toni Berbece