MĂRTURIE: Vaporul TITANIC și ultimul convertit al lui John Harper“ Cine a fost și ce făcea în timp ce vaporul se scufunda. În semn de respect distribuie mai departe

O biserică scoțiană a onorat pe pastorul John Harper, în semn de respect pentru mărturia sa despre credință și pentru pasiunea sa pentru sufletele pierdute.

La 31 mai 1911, revista comercială White Stars scria ,,Nici Dumnezeu n-ar putea scufunda acest vapor” plus ca se mai lauda unul dintre membrii echipajului de la bordul Titanicului, noul vapor de pasageri de 46.000 de tone al liniei maritime White Star – cel mai mare construit vreodata.

La 10 aprilie 1912, ziarele din lumea intreaga isi anuntau cititorii ca giganticul vapor de lux a plecat din Sounthampton, Anglia, spre New York, avand la bord 891 de membri ai echipajului si 1.316 pasageri. Unii dintre acestia erau foarte bogati; vreo 700 erau emigranti si calatoreau la clasa a patra.

Harper, care călătorea cu fiica lui de șase ani, urma să meargă și să propovăduiască într-una din cele mai mari biserici din Statele Unite ale timpului, Biserica Moody din Chicago. Biserica aștepta sosirea sa, nu numai pentru că avea să propovăduiască o serie de mesaje, era chiar acceptat oficial să devină pastor în Statele Unite.

Harper era cunoscut ca un vorbitor bun, care avea în grijă două biserici în Regatul Unit, Glasgow și Londra. Stilul său de predicare era potrivit pentru un evanghelist, așa cum mărturisea cuvintele unui prieten pastor.

„El era un predicator al mulțimii, obișnuia să vorbească cu publicul larg… El avea o mare înțelepciune a adevărurilor biblice care i-au permis să facă față tuturor atacurilor împotriva credinței.

Titanicul inainta cu o viteza de 22 de noduri, desi, inca de la ora 9:00 din dimineata rece a zilei de duminica se receptionasera sase avertismente despre existenta ghetarilor.
Exista si un semn evident – temperatura apei scazuse rapid, in numai cateva ore, de la 12 grade pana aproape sub zero – ceea ce, in marile nordice, anunta prezenta ghetei.

Cu toate acestea, Titanicul nici nu incetinea, nici nu vira spre sud ca sa evite zona periculoasa in care intrase.La ora 23:40, marinarul de cart Frederick Fleet a zarit un obiect mic, intunecat, mai negru decat apele oceanului.

Obiectul se marea foarte repede. Tragand de trei ori clopotul de alarma, comunica puntii „Aisberg chiar in dreapta!”. Ofiterul William Murdoch a ordonat imediat salii masinilor sa porneasca inapoi si i-a spus carmaciului Robert Hichens sa intoarca timona „banda dreapta!”.

In argoul marinaresc al timpului, acest lucru insemna sa intoarca nava cat putea de mult spre tribord, adica spre dreapta, in asa fel incat prova sa se rasuceasca spre babord, adica spre stanga. Inaintand cu mai mult de 22 de noduri, dizlocand circa 66.000 de tone de apa, Titanicul nu avea cum sa fie oprit brusc.

Cand uriasul vas de pasageri a inceput sa vireze, indepartandu-se de aisberg, navigatorii speriati au rasuflat usurati – dar era prematur. Pe punte cazusera bucati de gheata, iar aisbergul facuse o taietura de 100 de metri in partea de la tribord a carenei. Apa rece ca gheata patrunsese in sala cazanelor nr. 6.

Pentru pasagerii care o observasera, coliziunea parea mai mult decat o simpla zguduitura. Unul dintre pasagerii de vaza a descris-o „ca si cum un deget urias ar fi lovit vasul de-a lungul”. O femeie a comparat zgomotul produs de impact cu acela de rupere a unei panze.

Predicatorul ar fi rămas cu fiica sa, dar a ales să le vorbească oamenilor despre o ultimă șansă să-L cunoască pe Hristos . Există dovezi că Harper le-a vorbit oamenilor care se afla în starea de șoc și panică.

El le vorbea despre nevoia de mântuire și că aveau nevoi de a-L accepta pe Hristos. 

Când nava a început să se scufunde, Harper a auzit strigând: „Femeile, copiii și necredincioșii care vroiau să urce primii în bărcile de salvare”.

Când Harper a auzit că un om a respins chemarea de a-l accepta pe Isus, i-a dat jacheta lui de salvare pe care o purta și a spus: „Tu ai nevoie mai mult de ea decât mine”. Până în ultima clipă, când era încă la bordul navei, Harper, a spus oamenilor să-și dea viața lui Isus.

La patru ani după ce Titanicul s-a scufundat, în timpul unei întâlniri, un supraviețuitor al Titanicului, povestea că l-a vazut pe pastorul Harper în mijlocul apei înghețate din Atlantic. El a spus că era agățat de o bucată de lemn și atunci Harper înotat spre el și a spus:„Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit,” dar omul a refuzat oferta la început.

Cu toate acestea, el aude din nou o voce: „Crede în Domnul Isus Hristos!“ și știind că era singur, în voia valurilor reci ale oceanului și cu două mile de apă sub picioarele sale, el a fost de acord să creadă în Isus.

La scurt timp după aceea, supraviețuitorul l-a văzut pe Harper, care a cedat de frig și s-a scufundat, a declarat bărbatul în reuniunea supraviețuitorilor spunând pur și simplu:” Sunt ultimul convertit al lui John Harper“.

Nana, fiica lui Harper, a fost salvată și trimisă înapoi în Scoția, unde ea a crescut, s-a căsătorit cu un pastor și și-a dedicat viața Domnului. 

John Harper , s-a născut într-o familie creștină pe data de 29 mai 1872.

În ultima duminică din martie 1886 el avea treisprezece ani când l-a primit pe Isus ca Domn al vieții tale. A început să propovăduiască, după patru ani, la vârsta de 17 ani, să meargă pe străzile satului său și să propovăduiască oamenilor să se împace cu Dumnezeu.

Citeste și …

1.Nu-l huliți pe Dumnezeu! Iată SOARTA celor ce L-au luat în RÂS! DISTRIBUIE să se trezească lumea!

2.O pagina din Biblie a fost încorporată într-o bucată de oțel topit din Turnurilor World Trade Center. Ce mesaj era scris pe acea bucată de oțel

3.MARTURIE: Teroriștii au rămas socați când au văzut cum îngerii protejau un creștin

Sursa: Acontecer Cristiano

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Denzel Washington spune că citește Biblia în fiecare zi și are o experiență spirituală

Denzel Washington, a vorbit despre valorile sale creștine a asigurat că citește Biblia în fiecare ...