Leon Vatamanu a plecat în veșnicie!

PRIETENIA NU ARE VÂRSTĂ

Traversăm perioada tristă în care mi se împuținează prietenii. Cu siguranță nu mi se întâmplă numai mie. Cunosc oameni mulți care provin din clase sociale diferite: bogați, vârstnici, tineri, săraci, școliți, oameni simpli sau cu influență. Dintre oamenii cu care port conversații după posibilități, doar unora le pot spune “prieten”. Pentru ei am un respect aparte, iar dacă prietenia se frânge, sufăr enorm.

Când așteptam să mă vindec după despărțirea de un alt prieten, a plecat și nenea Leon Vatamanu (în anturaj restrâns, Tătuca).

L-am cunoscut când eram copil, iar el era vistiernicul sau gospodarul comunei, întreprinzător, apoi bun meseriaș, credincios între oamenii de vârsta lui din Biserică, modest, comunicativ, zâmbitor, gata să-și plece fruntea și să asculte. Era puternic, încât uneori îl consideram invincibil. Însă Cel care dă viață este Același care o ia și tot El a făcut chemarea prietenului meu nenea Leon. Nouă nu ne rămâne decât să recunoaștem că Dumnezeu are ultimul cuvânt. „Tu întorci pe oameni în ţărână și zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!” Psalmul 90:3, VDC

Primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl

…Fratele Leon VATAMANU s-a mutat ACASA….

de petricamoisuc

Familia VATAMANU LEON & copiii lui m-a invitat sa fac muzica cu copiii din biserica lor, Biserica Penticostala Betel Dumbraveni-Suceava. Era luna martie anul 2003…

-„Frate Petrica, sa treci pe la moara sa-ti dau niste faina pentru familia dumitale. Cand ai timp treci si pe la mine pe la atelierul meu de tamplarie…” – imi spunea mereu cand ne intalneam…

-„Bine, frate Leon, am sa trec… Multumesc!”

Am trecut pe la amandoua locatiile. De fiecare data, copiii lui care gestionau moara familiei lor mi-au dat faina de grau sau de porumb, dupa cum aveam nevoie… Am intalnit de multe ori frati din satele vecine cu Dumbraveni care asteptau sa macine „La moara Vatamanu”..

Continuarea pe www.petricamoisuc.wordpress.com

Loading...