Familie de creştini bătuţi şi lăsaţi fără hrană de locuitorii animiști ai unui sat din India Poteraș Ionuț

Casa unui evanghelist creștin din estul Indiei a fost atacată de locuitorii satului, care se închină la zeități locale. Negăsindu-l acasă pe evanghelist, atacatorii i-au agresat mama, soția și copilul în vârstă de 11 luni și le-au distrus proviziile de hrană, ce le-ar fi ajuns pe un an de zile, conform unor surse locale.

Mama lui Podiya Tati, Jimmey Tati, este internată într-un spital din districtul Dantewada, statul Chhattisgarh, cu mâna ruptă și răni la spate și picioare în urma loviturilor cu bâte primite la atacul din 20 februarie 2020. Cei șase agresori au plecat, după ce au amenințat că îl vor ucide pe fiul ei, când acesta se va întoarce.

Evanghelistul Podiya Tati, în vârstă de 30 de ani, era plecat pentru a lucra ca vopsitor la Kirandul, la 150 de km de casa lor din satul Tikanpal, când locuitori tribali animiști ai satului le-au atacat pe mama și pe soția sa de 28 de ani, Hungi Tati. Au lovit-o pe Hungi Tati cu bâtele peste mâini, coapse și spate.

„Hungi nu a mai putut să meargă din acea zi şi până pe 28 februarie, când a putut să stea în picioare cu mare greutate”, a spus un pastor din regiune, Ram Kumar, pentru Morning Star News.

Casa distrusă a familiei lui Tati

Tati a spus că fiul său în vârstă de 11 luni era în brațele soției sale în timp ce atacatorii o băteau și a fost lovit şi el.

„Nu le-a păsat de copilul din brațele soției mele. Au bătut-o pe soția mea cu bâtele de lemn, şi l-au lovit şi pe fiul meu peste picioare și pe șolduri”, a spus Tati pentru Morning Star News.

Într-un limbaj vulgar, satenii animiștii i-au reproşat familiei evanghelistului că merg la biserică și că nu participă la festivalurile religioase ale satului. Tati aparține tribului indigen Gond, ai cărui membri se închină zeităților satului și strămoșilor.

„Ne-au strigat: ‘De ce nu participați la festivalurile noastre? de ce vă duceţi la biserică?’. Unul dintre atacatori era pe punctul de a o lovi şi pe fiica mea de 6 ani, care era prezentă. Ea s-a speriat și a început să plângă tare de frică, așa că au cruțat-o,” a spus Tati.

Tati, care a devenit creștin, după ce a fost vindecat miraculos de tuberculoză în urma rugăciunii, merge la o biserică din alt sat aflat la 13 km depărtare, a spus că atacatorii au devastat casa în care au trăit câteva generații din familia lui. Au spart ușa din față, au stricat acoperișul, au luat găinile și au dat foc întregului stoc de grâne din magazia familiei, care le-ar fi acoperit nevoile de hrană pentru anul care vine, a spus el.

„Mi-au ars tot orezul, grânele și toate celelalte provizii”, a spus Tati suspinând.

Sătenii au distrus şi fântâna de 500 de dolari pe care Tati o săpase în ianuarie și au umplut-o cu pietre.

„Podiya a cheltuit în jur de 35.000 de rupii (484 dolari) pentru a săpa fântâna în curtea din fața casei, scutind familia de corvoada de a căra apa de la distanţă pentru nevoile zilnice”, a spus pastorul Kumar. „Atacatorii au distrus fără nici o milă mânerul şi au smuls ţeava de deasupra după care au umplut gaura din pământ cu pietre, stricând-o cu totul.”

Mama lui Tati, pe patul de spital

Atacatorii au jefuit familia şi de documente valoroase, inclusiv cardul de alegător, cartela de rație și Aadhaar, cardul cu numărul unic de identificare emis de guvern, a spus Tati. Temându-se să se întoarcă acasă, Podiya Tati a declarat pentru Morning Star News că nu știe ce va face după ce familia sa va fi externată din spital.

„Casa mea este nesupravegheată acum, iar eu am dormit pe holurile spitalului împreună cu copiii mei în ultimele nouă zile”, a spus Tati săptămâna trecută. „Din câte se pare soția și mama mea vor mai sta în spital încă o săptămână.”

Pastorul Kumar spune că familia lui Tati nu s-a mai confruntat niciodată cu o asemenea ostilitate.

„Atacul a lăsat familia lui Tati fără adăpost, mâncare, îmbrăcăminte, apă și bani,” a spus el.

Tati a făcut plângere împotriva atacatorilor la secția de poliție Kirandul, pe 21 februarie. Poliţia a identificat trei suspecti, care sunt cercetaţi pe baza Codului Penal Indian pentru violențe, intimidare şi fapte făcute cu intenţie criminală.

„Cei trei au fost chemați la secția de poliție de două ori, dar n-au fost puşi în arest,” a spus pastorul Kumar. „Ei sunt în libertate pe cauțiune din 25 februarie și de atunci pot circula liber fără nici un fel de restricţii.”

India este pe locul 10 în Topul Mondial al Persecuţiei întocmit de Open Doors.Țara era pe locul 31 în 2013, dar poziția sa s-a agravat de când Narendra Modi din Partidul Bharatiya Janata a venit la putere în 2014.

Citeste si Parintele Arsenie Boca: Cum poți alunga bolile, vrajba și paguba din casă

Sursa: Stiri Crestine