Donald Trump merge la biserică, iar pastorul se roagă ca Dumnezeu să-l ajute să guverneze înțelept

Președintele american, Donald Trump, a mers la o biserică creștină, unde a primit o încredințare în rugăciune de la Pastor David Platt, acesta a fost în timpul închinării în biserica McLean Bible, în statul Virginia.

„Avem nevoie de harul Tău, avem nevoie de ajutorul Tău, avem nevoie de înțelepciunea Ta în țara noastră” , se roagă Platt, ținând Biblia cu o mână și plasându-ți mana celălaltă pe spatele lui Trump. „Noi ne ridicăm acum, în numele Domnului nostru, și ne rugăm pentru harul, mila și înțelepciunea Ta sa vină asupra lui „.

„Doamne, ne rugăm să știe cât de mult îl iubesti”, a continuat el. ” Că să se bazeze pe tine, să guverneze și să ia decizii bune pentru dreptate, pentru neprihănire și pentru corectitudine „.

Pastorul s-a rugat, de asemenea, pentru toate autoritățile americane la nivel național. „Doamne, dă-i înțelepciune și-l te rog sa-l ajuți să ne îndrume țara, alături de alți lideri”, se roagă el.

„Doamne, ne rugăm ca să le dai tot harul de care au nevoie ce trebuie să guverneze, după cum vom vedea în 1 Timotei 2 , astfel încât să putem duce si avea o viață liniștită , cu toată evlavia și demnitatea,“  s-a rugat pastorul.

Trump a plecat fără să dea nici un discurs și a spus „mulțumesc” în timp ce saluta publicul.

Trump a vizitat Biserica Biblică McLean „pentru ca pastorul să se roage pentru victimele și comunitatea din Virginia Beach”.

Franklin Graham a fost chemat, de asemenea, să se roage pentru Donald Trump, numită „Ziua specială de rugăciune pentru președinte”. Mai mult de 300 de lideri creștini au semnat o declarație în sprijinul mișcării de rugăciune pentru Trump.

Sursa: Acountecer Cristian  – Tradus de echipa de la logosul.ro