Domnule Lucian Mândruță,

Dumneavoastră ați afirmat și ați dat de înțeles total eronat că nimeni nu a descoperit nimic prin rugăciune, că rugăciunea de fapt ar stopa lumea din evoluție, că rugăciunea ar fi proprie oamenilor proști și că dacă ne oprim din rugăciune de fapt ne apucăm de treabă. Apoi neinspirat l-ați dat exemplu pe Pasteur, cum că el ar fi făcut descoperiri în medicină/biologie (bacteriologie) pentru că, oarecum, n-ar fi avut legătură cu Dumnezeu și rugăciunea.

Ați ales cel mai nepotrivit exemplu, pentru că tocmai acest om a afirmat că știința l-a apropiat de Dummezeu, iar Dumnezeu de știință și de descoperirile sale. Pasteur este cunoscut ca unul dintre cei mai mari creștini ai secolului al XIX-lea, un om al rugăciunii.

Primul cuvântul care vă caracterizează este rebeliunea, rebeliune față de Dumnezeul căruia îi respirați aerul atât de des când vă agitați ca să-i negați existența. Lev Tolstoi spunea că ateul care se întreabă dacă există Dumnezeu ar trebui să se întrebe mai întâi dacă el există, pentru că evidența existenței lui Dumnezeu este la fel de pregnantă ca existența celui care-L neagă.

Al doilea cuvânt este ura, ura față de creștinii care uneori vă ascultă dându-vă încă o șansă și încă o șansă, dar se pare că fără rezultat. Recunosc că uneori v-am ascultat emisiunile radiofonice, deși știam de sila dumitale față de creștini.

Aș vrea să știți că dacă aveti priză la public în România este pentru că sunteți îngăduit și ascultat tocmai de oamenii pe care-i jigniți iar și iar si pentru că uneori aveți un simț civic, care vine tot de la Dumnezeul pe care-l negați. Dacă nu am fi un popor tolerant, tocmai pentru că suntem un popor cu rădăcini creștine, emisiunile dumitale despre biciclete, poluare și alte lucruri pieritoare ar fi de mult apuse.

Ultimul cuvânt este nebunie, da, îmi permit să folosesc acest cuvânt pentru că Biblia spune clar că “Nebunul zice în inima lui: Nu există Dumnezeu!” (Psalmul 14:1). Iar aici este vorba despre cea mai periculoasă nebunie, cea mai distructivă. Este acea nebunie care aruncă veșnicia la gunoi. Este acea nebunie care îl deposedează pe om de orice bun simț față de Autorul și Stăpânitorul a toate.

Nebunia aceasta nu este de internat în spitalele pământești, aici bănuiesc că veți trece de toate testele psihologice, ci având nebunia aceasta nu veți trece tocmai testul final, adică testul vieții veșnice. Nu uitați că în fața morții și dincolo de ea nu există atei.

Mă rog să vă reveniți, să acceptați că sunteți doar “o masa de atomi” cu puțintică conștiință de sine în marele Univers al lui Dumnezeu și totuși El vă iubește și vă vrea veșnic în compania Lui. Într-o zi veți sta înaintea Stăpânului și veți da socoteală nu doar de fiecare faptă, ci și de fiecare cuvânt care v-a ieșit pe gură.

Mă folosesc la final de o vorbă mare de-a lui Luis Pasteur: “Fericit este acela care are în sine un ideal de frumuseţe şi căruia i se supune: ideal artistic, ideal ştiiţific, ideal patriotic, ideal al VIRTUȚILOR EVANGHELICE! Acestea sunt izvoarele de unde ies gânduri mari şi fapte mari. Toate sunt luminate de reflectarea infinitului.

Nu vă lăsaţi molipsiţi de scepticismul sterp care ponegreşte, să nu vă pierdeţi curajul în ceasurile de mâhnire când bântuie câteodată o ţară.” Doar scepticii care-i molipsesc pe alții cu sterpiciunea lor fac o artă din ponegrire. Vă rog, nu-i mai ponegriți pe creștini, dând dovadă de sterpiciune!

Dorindu-vă tot binele,
Toni Berbece

Citeste si Psalmul 91