De ce au loc masacre la școlile din America?

În data de 14 Februarie 2018 un tânăr din SUA în vârstă de 19 ani, pe nume Nikolas Cruz, a pătruns înarmat cu o puşcă într-o şcoală din localitatea Parkland, statul Florida, în miezul zilei, şi a început să tragă în elevii şi profesorii pe care îi întâlnea, ucigând 17 persoane şi rănind cel puţin alți 15 înainte de a fi oprit şi reţinut de către poliţie.

Ca şi în alte cazuri când s-au întâmplat astfel de tragedii, dincolo de oroarea şi durerea de nedescris de care este cuprinsă comunitatea în care se întâmplă un astfel de eveniment, mass-media americană reacţionează, aproape întodeauna, în acelaşi mod:

se cere mai multă consiliere psihologică, sume de bani mai mari care să fie alocate pentru instituţiile de tratament psihiatric şi, bineînţeles, o legislaţie mai aspră privind controlul armelor de foc. Apoi se spune că, de fapt, ucigaşul nu ar fi avut rea-voinţă, că era un bolnav mintal care avea nevoie de înţelegere şi reabilitare.

Ca şi cetăţeni ai unei ţări în care posesia armelor este interzisă putem uşor crede că armele sunt problema. Însă există și o altă față a adevărului pe care, ca şi creştini, nu avem cum să nu o vedem.

Din nefericire America a devenit o ţară care a uitat de cele 10 porunci, şi-a pierdut frica de Dumnezeu şi unde o întreagă generaţie de tineri a crescut fără o călăuză morală, unde se cere rugăciune pentru familiile victimelor, dar Dumnezeul căruia îi sunt adresate aceste rugăciuni este ignorat.

Ce este şi mai grav este că Biserica şi-a pierdut din influenţa şi autoritatea pe care ar trebui să o aibă şi a devenit pentru mulţi irelevantă. Credinţa creştină este ridiculizată, iar multor creştini le este frică să vorbească cu curaj despre neprihănire.

Mulţi dintre predicatorii populari care apar la televizor vorbesc prea puţin despre judecată, pocăinţă, pedeaspsa veşnică şi astfel oamenii rămân ignoranţi şi ajung să numească răul bine, şi binele rău. Nu mai există nici o oprelişte şi asta se întâmplă atunci când lucruri precum avortul, pornografia, adulterul, curvia, homosexualitatea, blasfemia, violul, furtul, minciuna și înșelătoria devin acceptabile in societate.

Ce pot face însă creştinii care îl iubesc pe Dumnezeu? Răspunsul este simplu: Roagă-te! Fii sare şi lumină. Apără credinţa şi neprihănirea cu curaj. Împărtăşeşte Evanghelia cu prietenii tăi sau chiar cu necunoscuţi, ori de câte ori ai ocazia.

Citește și…

1.Daca Dumnezeu e bun, de ce nu intervine sa opreasca suferinta?

2.„În aceste momente grele și de întuneric, ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu”, declară praedintele Trump după întâmplarea din Florida

Sursa: Articol preluat de pe www.livingwaters.com via Stiri Creștine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Denzel Washington spune că citește Biblia în fiecare zi și are o experiență spirituală

Denzel Washington, a vorbit despre valorile sale creștine a asigurat că citește Biblia în fiecare ...