Cuvântul lui Dumnezeu pentru Astăzi – Psalmul Pocăinței

„Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curăţește-mă de păcatul meu!

Căci îmi cunosc bine fărădelegile și păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta; așa că vei fi drept în hotărârea Ta și fără vină în judecata Ta. Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea.

Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu! Curăţește-mă cu isop și voi fi curat; spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada! Fă-mă să aud veselie și bucurie și oasele pe care le-ai zdrobit Tu se vor bucura! Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, șterge toate nelegiuirile mele!

Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt! Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă! Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine.

Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăvește-mă de vina sângelui vărsat și limba mea va lăuda îndurarea Ta! Doamne, deschide-mi buzele și gura mea va vesti lauda Ta! Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aș fi adus, dar Ţie nu-Ţi plac arderile-de-tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuiești o inimă zdrobită și mâhnită.

În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului și zidește zidurile Ierusalimului! Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi-de-tot și jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.”

‭‭Psalmul‬ ‭51:1-19‬ ‭VDC‬‬

Citește și Cea mai periculoasă rugăciune din Biblie

Sursa: Biblia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Cuvântul lui Dumnezeu pentru Astăzi -SMEREȘTE-TE!

„Am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc” (Daniel 4:34) Dumnezeu ...