Cea mai puternică rugăciune din Joia Mare, ziua în care Iisus Hristos s-a rugat pentru toţi oamenii. Se spune că face minuni pentru sufletul tău

Cea mai puternică rugăciune din Joia Mare, ziua în care Iisus Hristos s-a rugat pentru toţi oamenii. Se spune că face minuni pentru sufletul tău

În Joia Mare este indicat să rostim o rugăciune, la fel cum a procedat și Mântuitorul Iisus Hristos. Sursa foto: doxologia.ro

În Joia Mare, cea mai importantă zi din Săptămâna Patimilor, premergătoare Sărbătorilor Pascale, credincioșii ortodocși prăznuiesc atât spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, cât și Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii, cunoscută și sub numele de Euharistie. Totodată, simbolizează momentul în care Mântuitorul a fost trădat de Iuda, așa că trebuie să ții seama de anumite restricții moștenite din moși-strămoși.

În Joia Mare trebuie să te hrănești doar cu hrană uscată și nu ai voie să speli

Concret, având în vedere semnificația aparte a acestei zile, în biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca, pentru a marca Vânzarea Domnului. De asemenea, este indicat să consumăm doar hrană uscată, dacă ne dorim să avem parte de sănătate și belșug pentru tot restul anului.

O regulă nescrisă izvorâtă din negura vremurilor ne îndeamnă să evităm pe cât posibil spălatul hainelor. Asta pentru că sufletele celor plecați dintre noi riscă să aibă parte de lături din spălături, în loc de pomana pe care o oferim celor sărmani pentru a le cinsti memoria.

În plus, credincioșii obișnuiesc ca în Joia Mare să rostească o rugăciune, asemenea lui Hristos, ale cărui gânduri s-au îndreptat în această zi către fiecare dintre noi. Se spune că toate cuvintele sfinte rostite în cea de-a patra zi din Săptămâna Patimilor sunt extrem de puternice și fac minuni pentru cei aflați la nevoie.

Cea mai puternică rugăciune din Joia Mare în Săptămâna Patimilor

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: „Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre’.

Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele.

Darul Tău cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin”, este rugăciunea pe care trebuie să o rostim fiecare dintre noi pe 16 aprilie, în Joia Mare.

Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi, pentru că marchează momentul răstignirii lui Iisus Hristos. Din acest motiv, credincioșii țin post negru, ceea ce înseamnă că nu se hrănesc cu nimic altceva în afară de apă.

În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc mâncarea pentru masa de Paști și fac ultimele retușuri prin casă. Principala grijă a oamenilor înainte de sărbătoarea Sfintelor Paști nu este, însă, mâncarea, ci primenirea hainelor. Spre deosebire de Crăciun, pentru Paști nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde și zicerea din moș strămoș: „Crăciunul este sătul iar Paștele este fudul”.