Ce să faci în vremuri ca acestea, vremuri de molimă și moarte?

Ce să faci în vremuri ca acestea, vremuri de molimă și moarte?

În zilele acestea întâlnim tot felul de atitudini referitoare la molima numită Covid-19, cu care întreaga omenire am ajuns să ne confruntăm. Unii fac glume, alții fac pe vitejii, unii își arată frica pe față, însă fiecare în fața morții simte fiorul acela al pericolului, al posibilității plecării de pe acest pământ, alții sunt disperați cu privire la pericolul declinului economic și a consecințelor dezastroase.

Ce ar trebui noi să facem, ca și creștini, de urgență în fața unor astfel de cazuri?
Privind în Cuvântul Scripturii am găsit câteva îndemnuri privitoare la situația noastră pe care le voi reda mai jos:

1. Alungă frica și necredința prin Cuvântul lui Dumnezeu – Pericolul cel mai mare este disperarea, frica de moarte și necredința care o inoculează diavolul în viața oamenilor și chiar a credincioșilor în astfel de vremuri. Noi însă trebuie să ne apărăm cu Sabia Cuvântului. Știm și suntem liniștiți de Scriptură că Dumnezeu este în controlul Universului și nici un fir de păr din capul nostru nu cade fără voia Lui. Mai știm că Dumnezeu este Locul nostru de adăpost, El este locul nostru de scăpare, El are puterea să te scape de ciumă, nu trebuie să te temi de ciuma care umbla în întuneric. Psalmul 91 ne asigură într-un mod minunat de toate aceste lucruri.

Spiritual vorbind, întâmplarea cu Elisei și moartea în oală din 2 Împărați 4, o putem interpreta și ca o vindecare a fricii de moarte, a ceea ce inoculează satana în oameni prin necredință, prin îndemnul la neîncrederea în Dumnezeu, prin tulburare etc. Făina aceea am luat-o spiritual, ca și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel care aduce vindecare și anihilează otrava celui rău.
De aceea dragii mei în astfel de vremuri tulburi, să luăm Cuvântul și să ne Hrănim cu El, Să ne vindecăm sufletele cu El.

2. Încearcă-te dacă ești în credință – În 2 Corinteni 13, noi suntem îndemnați în versetul 5, “Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.”|
Acum este vremea verificării, cum stăm cu practica și trăirea noastră. De fapt roadele arată clar ai cui suntem cu adevărat. Sigur acolo unde nu sunt roade fiecare știe sigur și Duhul Sfânt are puterea să cerceteze, să schimbe mintea, să transforme. Ești gata și sunt gata să ne pocăim, să dorim împăcarea cu Dumnezeu?

Moartea poate interveni în orice clipă și dincolo nu ne ajută decât pocăința și trăirea în ascultare de Dumnezeu, acum este vremea, nu știm ce o să urmeze, e un har să ne mai fi dat Dumnezeu acest timp de cercetare și posibilitate de pocăință.
În lumina Cuvântului Scripturii, eu cred că fiecare dintre noi ne putem cerceta și împăca cu Domnul, dacă ne apropiem de El, credem Cuvântul Lui și-L lăsăm pe Dumnezeu prin Duhul Său să ne transforme mințile și inimile noastre.

3. Trăiește pentru Dumnezeu – Exact asta ne dă viață, exact acest lucru ne arată că suntem în Hristos, putem încuraja, suna, să ne rugăm, să ajutăm cu ce ne stă în putință, să lăsăm ca dragostea agape să ne copleșească și să fim unealta lui Dumnezeu pentru atingerea nevoilor altora. Este vremea împăcării și a practicii creștine, vremea jertfei, vremea trăirii așa cum Dumnezeu vrea pentru noi.
În Luca 21 Domnul Isus vorbește despre vremurile din urmă, interesant că acele vremuri seamănă cu ale noastre, anume îmbuibare de mâncare, băutură, îngrijorările vieții acesteia, dacă mai persistăm în acestea, ziua necazului poate veni ca un laț pentru locuitorii pământului, la fel ca în vremea revenirii Domnului.

Astfel începând cu versetul 34, Cuvântul spune: “34. Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. 35. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. 36. Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”

Deci trăire, trăire, trăire! Cu toți din biserici, începând de la păstori, la fiecare membru din biserici, am avut ca focus și am avut prioritatea materialismul, de aceea fariseismul ne-a cuprins viețile, am ajuns la compromisuri și acum Dumnezeu ne mai dă harul de-a vedea unde am căzut și de-a ne pocăi, de-a ne corecta și de-a avea cu adevărat roadă.

4. Crede că dacă ești al Domnului, atunci toate lucrurile lucrează spre binele tău – În momentul în care ai siguranța și Pacea care o dă Dumnezeu prin Duhul Său, fiind ancorat în Hristos, atunci chiar moartea să vină, noi avem certitudinea prezenței lui Hristos Domnul, avem certitudinea vieții veșnice. Atunci bolnav, sănătos, bogat sau sărac, oricum sau orice ar veni peste noi, avem siguranța că prezența Domnului este cu noi și în noi.

Atunci versetul din Romani 14 versetul 8 este și devine o realitate a vieții noastre: “Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.”

5. Fă ce poți să-ți asiguri protecția ta și a celor din jur – Cei care erau loviți de lepră în Vechiul Legământ trebuia să fie consultați, să fie izolați și să urmeze întocmai instrucțiunile celor abilitați cu îngrijirea celor bolnavi. Așa ajungeai urmând instrucțiunile să ajungi la vindecare, să protejezi pe alții sau în ultimă instanță să mori, lăsându-te la mila lui Dumnezeu.

Trupul nostru este Templul Duhului Sfânt, cât ne stă în putință trebuie să ne îngrijim de el, însă să acceptăm și voia lui Dumnezeu legat de boală sau sănătate. Când ești al Domnului, atunci ești la dispoziția Lui, știi că El poate vindeca, însă mai știi că El este Olarul și-și împlinește voia Lui cu fiecare din noi. Acum Evanghelia prosperității, a miracolelor și sănătății tun se vede cât de netrebnică și neputincioasă este în astfel de vremuri și toți cei care și-au pus nădejdea în aceste erezii rămân de rușine, însă cei care și-au pus nădejdea în Domnul, ei fie că trăiesc, fie că mor sunt ai Domnului.

Citeste si Coronavirusul și semnele sfârșitului. În Biblie e totul prezis

CITESTE MAI MULT: https://paginacrestina.wordpress.com/2020/03/17/ce-sa-faci-in-vremuri-ca-acestea-vremuri-de-molima-si-moarte/

Loading...