Care este cel mai bun comportament într-o relație romantică?

Una dintre cele mai frecvente întrebări care mi se adresează în legătură cu întâlnirile și curtarea este următoarea: „Care e diferența dintre întâlnire și curtare, și care e comportamentul cel mai potrivit într-o relație romantică sănătoasă?” Înainte de a răspunde la această întrebare, haideți să recapitulăm împreună care este scopul care trebuie urmărit atunci când vrei să ieși cu cineva.

Pentru unii oameni, cuvântul întâlnire este folosit pentru a descrie ceva ce faci cu o persoană de sex opus pentru a te distra și alături de care să te simți bine ca om necăsătorit, iar cuvântul curtare descrie ceea ce faci atunci când ești pe punctul de a avea pe cineva cu care ai de gând să te căsătorești. Personal, nu am nimic cu aceste distincții, însă nu cred că sunt foarte relevante pentru cultura din zilele noastre.

În cultura noastră, atunci când ieși la întâlnire cu cineva, intențiile tale ar trebui să fie de a cunoaște mai bine acea persoană, cu scopul de a te căsători mai apoi cu ea. Dacă nu ai aceste intenții, atunci ar trebui să te comporți ca un simplu prieten. Ca prieteni, regulile de război trebuie respectate oricum, pentru motive cât se poate de clare. Nu ar trebui să existe niciun fel de gesturi romantice precum ținutul de mână, luatul după umăr sau sărutările. Toate aceste acțiuni pot genera așteptări în mintea celuilalt, așteptări cărora știi că nu ai de gând să le dai curs. Altfel spus, dacă ieși cu cineva doar pentru a te distra și nicidecum pentru a-ți căuta partenerul sufletului, atunci sub nicio formă nu vă stimulați romantic unul pe celălalt. Dacă însă îți dai întâlnire cu cineva, intenția ta ar trebui să fie aceea de a cunoaște mai bine acea persoană, pentru a decide mai apoi dacă este sau nu persoana potrivită cu care să te căsătorești.

În momentul în care vei învăța să te implici în relații în mod responsabil, îți va fi foarte ușor și natural să supui părerii liderilor tăi ceea ce experimentezi în relațiile romantice. Liderii aceștia ar trebui să vă ajute, pe tine și persoana cu care te întâlnești, să stabiliți un plan pentru păstrarea purității. Iată aici câteva reguli de bătălie pe care nu ar trebui niciodată să le încalci dacă dorești cu adevărat să supraviețuiești războiului sexual.

Numărul unu – nu te implica niciodată într-o relație romantică cu cineva care nu este dedicat acelorași virtuți pe care tu le prețuiești. Dacă această persoană nu are încă clarificată problema sexului premarital, atunci implicit ea nu s-a hotărât să fie dedicată scopului de a-și păstra virginitatea. Bătălia pentru virginitatea ta este prea înverșunată pentru a nu sta în gardă, pregătit cu un plan de victorie. Fără un plan, îți planifici căderea! În mod evident, aceasta înseamnă că, înainte de a hotărî să te implici într-o relație romantică de orice fel cu acea persoană, trebuie să ai o discuție cu ea, pentru a afla care îi sunt convingerile.

Poate îți spui următorul lucru: „Uau, dar aceasta va fi o conversație destul de greu de purtat cu o persoană pe care abia o cunosc”. E adevărat. Dar cum te vei simți să afli că această persoană are convingeri total diferite de ale tale, atunci când în locurile în care sunteți singuri te trezești luptând de unul singur pentru păstrarea distanței dintre voi? Lucrul acesta se întâmplă mai tot timpul! Din acest motiv, este bine ca la început să vă întâlniți în grupuri mai lărgite, până ajungeți să vă simțiți confortabili unul lângă celălalt. Vei învăța mult despre o persoană observând oamenii cu care el sau ea se asociază. Ține minte următorul lucru: scopul inițial al curtării/ întâlnirilor/ ieșirilor cu o persoană este acela de a vă cunoaște unul pe celălalt.

Numărul doi – atunci când ieșiți undeva doar voi doi, înainte de a pleca de acasă planifică ce ai de gând să faci la acea întâlnire. Nu este cel mai bun plan să faci asta abia după ce v-ați urcat în mașină. Asigură-te întâi că știi despre ce va fi vorba și că ai dreptul să te împotrivești. Dragilor, acesta este locul în care aplicați ceea ce ați învățat în capitolul precedent. Este responsabilitatea voastră să păstrați prințesele tefere și în siguranță. Vi s-a încredințat o comoară. Este important să le protejați virginitatea. Atunci când o scoți la o întâlnire, trebuie să fii pregătit cu un plan de bătălie. Nu o duce la un film în care sunt prezentate scene erotice și nici în locuri în care o expui unor situații incomode. Nu ar trebui să mergeți niciodată în locuri favorabile întreținerii de relații sexuale (dormitoarele voastre de acasă, singuri într-o casă sau în mașină, parcați în locuri singuratice).

Comportament potrivit

Atunci când te întâlnești cu cineva, este foarte important să nu vă necinstiți unul pe celălalt printr-un comportament care-l stimulează sexual pe celălalt. Aceste bariere pot fi diferite de la o persoană la alta, dar dacă dorești să ai o relație onorabilă, trebuie să respecți barierele impuse de cealaltă persoană. De exemplu, chiar dacă băiatul pretinde că un sărut nu-l stimulează sexual, dar cu toate acestea fata nu dorește să fie sărutată până se căsătorește, atunci standardul relației lor trebuie să fie: fără săruturi. Persoana care deține cele mai înalte bariere trebuie să impună standardul la care amândoi trebuie să se supună. Altfel, acea persoană va simți întotdeauna că-i sunt violate convingerile și că se află în nesiguranță. Când însă respecți standardele persoanei de lângă tine chiar și atunci când ție nu ți se par necesare pentru păstrarea purității, îi transmiți un mesaj foarte puternic: „Te respect, și de aceea te onorez. Apreciez modul tău de gândire și îți voi fi partener în păstrarea intactă a purității tale.” Mesajul acesta are implicații profunde și clădește fundația unei căsnicii uimitoare.

Dă-mi voie totuși să îți prezint niște reguli pentru întâlnirile pe care ți le programezi și pe care ar trebui să le respecți, indiferent cine ești. Până când vă căsătoriți, nu ar trebui să vă atingeți niciodată unul altuia părțile sexuale ale corpului, cu nicio parte a trupului vostru (nu doar cu mâinile). Acestea includ sânii, fundul, organele sexuale și picioarele. Așadar, îmbrățișarea strânsă lipindu-vă pieptul unul de celălalt este un mod extraordinar de stimulare sexuală, însă total nepotrivită atunci când ți la păstrarea virginității tale în perioada de curtare. De asemenea, este destul de prostesc să vă obișnuiți cu sărutul franțuzesc, dacă v-ați hotărât să vă păstrați puritatea. Sărutul prin atingerea limbii unul altuia vă stârnește dorința pentru act sexual, deoarece vă veți stimula unul altuia organele sexuale (numai dacă nu sunteți morți sau ceva de genul!). Corpul tău a fost creat pentru procreare, prin urmare, atunci când faci lucruri care declanșează toate sistemele sexuale din el nu faci altceva decât să-i spui trupului tău că ești gata pentru actul sexual. Și atunci când toate sistemele sunt activate, trebuie să fii un mare erou să poți opri totul fără a aprinde un proiectil, ca să zic așa.

Cele mai multe dintre aceste „reguli de bătălie” sau sfaturi pentru un plan de păstrare a purității sunt doar chestiuni de bun simț. E uimitor însă să vezi cât de neobișnuit devine bunul simț atunci când iubești pe cineva. Iată de ce este vital să-ți faci timp, pe cât posibil înainte de a întâlni pe cineva, pentru a-ți întocmi un plan despre cum să te comporți în preajma acelei persoane. Cu cât vei investi mai mult timp în stabilirea detaliilor cu privire la modul în care dorești să trăiești și la tipul de relație în care dorești să te implici, cu atât mai clar vei putea recunoaște acele persoane din jurul tău care au aceleași idealuri ca tine, și cu atât mai ușor îți va fi să-i poți vorbi despre aceste idealuri persoanei de care ești interesat în vederea unei relații.

În următorul capitol vom acoperi aspectul urmăririi unei relații întrun mod sănătos. Însă înainte de a face acest lucru, vreau să înțelegi că aceste sfaturi pe care tocmai le-ai citit aici nu reprezintă o listă de lucruri imposibil de urmat. Scopul lor este acela de a te ajuta să înveți cum să gândești și să acționezi pentru a trăi o viață fără primejdii. Cu toții știm că e posibil să facem toate lucrurile bune și totuși să fim greșiți din cauza motivațiilor deviate. La fel de bine, ne putem convinge pe noi înșine că avem un comportament acceptabil având în vedere faptul că nu am încălcat regulile ci doar le-am deformat puțin, însă dacă motivațiile sunt greșite sau simțim mereu nevoia de a ne justifica pentru a ieși din necaz, am pierdut complet ținta de a avea o călăuzire în viață.

Dumnezeu nu ne-a dat niciodată reguli pentru a trăi o viață îngrădită de limitele a ceea ce nu avem voie să facem. El a trasat o cale a libertății tuturor celor care doresc să umble pe ea, o cale care ne scoate din robia lumii și care ne conduce spre deplinătate, astfel încât toate relațiile să reflecte calitățile Cerului.

sursa: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Un pastor sa deghizat in cerșetor iata reactia AȘA zisilor crestini

Pastorul american Jeremiah Stepeek s-a mascat intr-un cersetor murdar si s-a dus la serviciul divin ...