Antrenament pentru ascultare

„Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8)

Ruth, soția lui Billy Graham, a scris: „Astăzi stau pe verandă, iar câinele nostru ciobănesc   german stă la picioarele mele. În zare se aud tunete. Pe măsură ce furtuna se apropie,   câinele o rupe la fugă spre partea din față a curții pentru a o întâmpina, zbătându-se și lătrând   furios. După ce a trecut, se întoarce pe verandă, convins că el a gonit-o. E câine german de   pază, dresat atent pentru căutări și salvări, pentru atac și ascultare.

Căutarea și salvarea în   această zonă muntoasă pot fi de mare folos. Nu-mi imaginez vreo situație în care i-aș porunci   să atace. Însă un câine bine dresat poate simți ostilitatea sau poate detecta o armă (chiar și   un obiect ce seamănă cu o armă), situație în care procedezi înțelept dacă stai la locul tău.  Însă ceea ce aduce o adevărată bucurie este dresajul pentru ascultare. Stai, șezi, culcă-te,   du-te, caută, stai pe loc, ridică-te. Un câine neascultător nu e numai o pacoste, ci poate fi și   o răspundere. Ascultarea poate face dintr-un câine o bucurie. Oare nu e tot așa și cu   Dumnezeu și copiii Săi? Cunosc unii oameni care au fost antrenați pentru atac.

Nu o să le pomenesc numele – poate pe câțiva îi cunoști dar sunt foarte talentați la așa ceva. Apoi,   mai sunt unii care sunt antrenați pentru căutare și salvare. (îi pun în acest grup pe cei din   Armata Salvării). Și mai sunt și cei care au fost antrenați să fie ascultători. Eu cred că în faptul   acesta, mai mult decât în oricare altul, își găsește Domnul Isus plăcere. Simpla ascultare;   ascultarea cu bucurie, ascultarea sinceră și care nu pune întrebări.

Cred că a fi în stare să   spui împreună cu psalmistul: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” ar fi culmea pregătirii   pentru creștini. Căci în asta își găsește Dumnezeu cea mai mare plăcere.”

Fara Dumnezeu orice iubire moare. Când iubeşti cu adevărat, Dumnezeu se exprimă prin tine!

Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

– De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?
– Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

– Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?
– Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

– Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?
– Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.
– Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…

– Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.
Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

– Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?
– Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii.

Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor.

E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult.

Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti. Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

– Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…
– Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.
“Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire”
– Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?
– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala.

Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire.

Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.
– Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

– Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori.

Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.
– Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

– In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt.

Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

“Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie”
– Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

– Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.
– Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

– Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

– Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?
– Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire.
Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

– Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine…
– Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite.

N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat.

In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.

“Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii”
– De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

– Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi.
Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti.
Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine.

Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

– De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?
– Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

– Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?
– Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

“Fericirea se munceste in fiecare zi”

– Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata…
– Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

– Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?
– Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam.
Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.

Sursa http://astrodeva.wordpress.com/2013/07/26/interviu-exceptional/?relatedposts_exclude=2620

Vă confundă lumea cu Isus? O povestire adevarata ce merită să o citești

Cu câțiva ani în urmă, un grup de oameni de afaceri mergeau la o convenție regională de vânzări, în Chicago. Le promiseseră soțiilor că se vor întoarce acasă la timp pentru cina de vineri seară. În goana lor, cu biletele și servietele în mână, unul dintre ei a răsturnat din greșeală o masă pe care erau expuse mere. Acesteau s-au împrăștiat de jur împrejur. Fără să se oprească sau să se uite în urmă, ei au reușit să ajungă la timp la avion și să se îmbarce înainte de a se închide ușile.

Cu excepția unuia, care s-a oprit, a respirat profund, și-a ascultat simțămintele și i s-a făcut milă de fata al cărei stand de mere a fost răsturnat. Le-a spus tovarășilor săi să plece fără el, le-a făcut cu mâna și l-a rugat pe unul din ei să o sune pe soția lui când ajunge la destinație și să îi explice cauza întârzierii sale. Apoi sa întors la terminal, acolo unde merele erau împrăștiate pe jos.

Și a fost mulțumit de decizia luată.

Fata de șaisprezece ani era complet oarbă! Plângea încet, lacrimi de frustrare îi curgeau pe obraji, în timp ce neajutorată bâjbâia cautand merele imprastiate pe jos. Lumea trecea nepăsătoare: nimeni nu se oprea, nimănui nu-i păsa de necazul ei.

Omul de afaceri a îngenuncheat lângă ea, a strâns merele, le-a pus înapoi pe masă și a ajutat-o să aranjeze standul. În timpul acesta și-a dat seama că multe dintre mere fuseseră lovite și strivite, și pe acestea le-a pus într-un coș separat.

Când a terminat, a scos portofelul și i-a spus fetei:

-Poftim acești 40 de dolari pentru pagubele pe care ți le-am provocat. Ești OK?

Si ea, cu lacrimi in ochi, dadu din cap afirmativ… iar El a continuat:

-Imi pare rau si Sper că nu ți-am distrus complet ziua.

Si in timp ce omul de afaceri se îndepărta, adolescenta uimită l-a strigat: Domnule!

El s-a oprit și a privit în ochii ei orbi… iar ea a continuat:

-Sunteți Isus? S-a oprit din mers, întrebător. S-a întors spre ea și a spus:

-Nu, nu sunt deloc ca Isus, El este bun, amabil, grijuliu, iubitor și nu ar fi răsturnat niciodată standul tău.

Fata a dat din cap si spuse: Vă întreb pentru că m-am rugat ca Isus să mă ajute să strâng merele. El v-a trimis pe dumneavoastră să mă ajutați, deci sunteți ca El – doar El știe cine e dispus să împlinească porunca Sa. Vă mulțumesc că ați ascultat chemarea Lui.

Omul de afaceri s-a îndreptat agale către avion, cu o întrebare care îl măcina pe dinăuntru: „Sunteți Isus?“

Vă confundă lumea cu Isus? Ar trebui, nu? Ar trebui să ne asemănăm atât de mult cu Isus, încât într-o lume oarbă la iubirea, viața și harul Lui, oamenii să nu vadă diferența dintre noi și El.

Dacă pretindem că Îl cunoaștem, ar trebui să trăim, să umblăm și să acționăm așa cum ar face-o El. A-L cunoaște pe El înseamnă mai mult decât a cita versete biblice și a merge la biserică. Înseamnă a trăi Cuvântul Sau în viața de zi cu zi.

Sursa: Internet

Invata sa ai incredere in Dumnezeu si El te va ridica atunci cand simti ca nu mai poti!

Stiu, te simti coplesita de tot ce se intampla in jurul tau. Uneori, cand te gandesti la asta, ti-ai dori doar sa poti pune totul pe pauza. Sa opresti lumea. Nu esti pregatita pentru ce urmeaza. Si, oricum, nu iti doresti sa se intample asta.

Vor fi momente cand te vei simti singura. Acest sentiment coplesitor de a nu stii ce sa faci este unul normal. Insa vreau sa stii ca nu esti singura care simte asta, toata lumea are aceeasi impresie. Toti oamenii se simt asa cand apare ceva nou, cand nu stiu cum sa reactioneze, cum nu inteleg cum sa iasa dintr-o situatie… si ei sunt speriati asa cum esti si tu. Se sperie ca alti oameni ii vor judeca pentru ca le este teama.

Nu ai de ales decat sa continui cu viata ta. Chiar nu ai de ales. Chiar acum, simti ca esti doar tu impotriva Universului. Simti ca toata lumea comploteaza impotriva ta… ca te simti neplacuta si nedorita. Uneori simti ca pana si Dumnezeu este impotriva ta. Si, intr-o zi, iti vei dori doar sa renunti.

Insa vreau sa iti spun ceva. Vreau sa inveti sa ai incredere in Univers. Vreau sa inveti sa ai incredere in Dumnezeu. Pentru ca el nu ti-ar face niciodata rau. Nu ti-ar da sa duci aceste batalii daca nu te-ar ajuta sa ajungi acolo unde iti doresti. Cumva, stie ca esti mai puternica decat crezi ca esti, stie ca poti sa faci orice… pentru ca asa este. Stie ca nu esti genul de persoana care nu renunta fara sa lupte. In momentul in care inveti sa crezi in tine, si Dumnezeu crede in tine.

Viata nu va fi niciodata usoara. Fericirea nu iti va fi servita pe un platou, la masa. Vor fi momente cand te vei simti pierduta in viata si te vei intreba ce ai facut gresit. Vor fi momente cand vei pune la indoiala totul despre viata si vor exista momente cand vei dori sa renunti la tot si sa pleci.

Dumnezeu stie ca meriti mai mult decat lucrurile usoare din viata. Stie ca meriti mult mai mult decat ti-ai putea imagina vreodata. Fericirea necesita timp. Nu te simti mult mai fericita atunci cand obtii ceva pentru care ai lucrat mult? Pentru care ai avut nopti albe, cautand sa faci planuri si sa gasesti solutii pentru a vedea luminita de la capatul tunelului?

Cand te afli intr-o situatie dificila a vietii tale, trebuie sa inveti sa ai incredere in Dumnezeu, trebuie sa inveti sa ai incredere in tine. Acesta este momentul in care trebuie sa te gandesti la toate momentele prin care ai trecut si sa gasesti puterea in tine pentru a continua cu viata ta (chiar daca asta inseamna sa inveti toate acestea in cel mai dificil mod posibil).

Dumnezeu are atat de multe planuri uimitoare pentru tine. Va veni un moment in care toata munca ta va fi rasplatita si, in sfarsit, vei putea rasufla usurata. Vei invata ca toata durerea si toate problemele prin care ai trecut te-au facut mai puternica. Vei invata ca Dumnezeu a scris o poveste atat de frumoasa pentru tine si astepta doar momentul perfect pentru a ti-o dezvalui. Iar cand va veni acel moment, vei invata cum sa ii multumesti lui.

“Multumesc, Doamne, pentru ca ai crezut in mine. Pentru ca nu ai renuntat la mine.”

Sursa: kudika.ro

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Chiar merita citit! Te va schimba ca om ! O pilda frumoasa despre a doua sansa!

Dupa ce traise o viata plina de egoism, in care nu se gandise decat la sine, fara sa-i pese de cei din jur, un om a ajuns in beznele iadului. Mult s-a cait el atunci pentru tot ce facuse, dar degeaba: era prea tarziu! Si astfel, chinuindu-se zi si noapte in flacarile cele nepotolite, se ruga intruna lui Dumnezeu, zicand:

– Iarta-ma Doamne, ca am gresit, dar acum m-am lecuit! Nu mai sunt egoist deloc, m-am schimbat la suflet si nu mai am pic de rautate in mine!

Si iata ca odata, in timp ce acela se ruga cu glas mare, batandu-si pieptul cu pumnii dogoriti de vipie, un inger al Domnului i-a stat dinainte, zicandu-i:

– Bucura-te, omule, ca Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii si tu in rai, la un loc cu cei drepti si plini de iubire! Dar oare te-ai schimbat cu adevarat, sau doar vorba e de tine?

– Cum sa nu?! M-am m-am schimbat cu totul, sunt numai credinta, pocainta si iubire!

– E bine daca-i asa. Vezi tu firul acela care coboara acum spre tine de sus? De te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de toata osanda.

Nespus de vesel, omul prinse a se catara pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce urca, a bagat de seama ca firul se subtia vazand cu ochii, de parca povara era prea mare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi alti pacatosi se atarnasera in urma de firul lui, incercand cu disperare sa scape si ei din flacarile iadului.

– Ce faceti, nenorocitilor?! – striga omul speriat si plin de ciuda. Dati-va imediat jos, ca o sa se rupa firul si o sa cad iarasi, cu voi cu tot!. Jos, ma, n-auziti?!

Si, disperat, se puse a-i lovi cu picioarele. Dar in clipa aceea firul s-a rupt si au cazut cu totii in adancul invapaiat.

– Of, ingere, uite ce mi-au facut nenorocitii astia! Spune lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa pot scapa odata de aici!

– Nu se poate! – i-a raspuns ingerul, intristat.

– Cum asa?! Pai doar eu n-am nici o vina ca firul asta s-a rupt din pricina lor!

– Ba nu, om nefericit ce esti, firul s-a rupt din pricina ta si a pizmei tale! Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul, daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ziceai ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat, dupa cum se vede. Deci vadindu-te tu la fel de pacatos si nepasator de chinul fratilor tai intru suferinta, firul nu te-a tinut, iar locul cuvenit tie, dupa dreptate, ramane aici – si pentru totdeauna!

( Leon Magdan – “Cele mai frumoase pilde ortodoxe si povestiri cu talc” )

Daca ti-a placut aceasta frumoasa pilda despre a doua sansa, distribuie si tu pentru a citi si prietenii tai!

Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem acest cat suntem in viata pe acest pamant!

Ecumenism sau nu, Baptiștii și catolicii se întâlnesc pentru a promova unitatea creștină (!?)

A doua întâlnire a celei de-a treia faze a convorbirilor ecumenice internaționale între BWA și Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor a avut loc în perioada 10-14 decembrie 2018 la Roma la Domus Internationalis Paulus VI

Delegația Baptistă a fost condusă de copreședintele Frank Rees, profesor asociat și președinte al consiliului academic de la University of Divinity din Australia; delegația catolică a fost condusă de co-președinte episcop Arthur Serratelli, episcop de Paterson, New Jersey.

Întâlnirea a abordat tema „Contextului Martorului comun”. Această discuție s-a reflectat în contextul cultural global în care se desfășoară astăzi mărturia creștină comună pe șase continente ale lumii. Această sub-temă ajută la luminarea temei generale a celei de-a treia faze a dialogului, „Dinamica Evangheliei și Martorul Bisericii”. Grupul Baptist-Catolic se va reuni anual până în 2021 pentru această a treia fază de conversații.

În săptămâna conversațiilor ecumenice a fost inclusă o întâlnire cu Papa Francis în timpul audienței generale papale pe 12 decembrie. În ziua următoare, participanții au vizitat o biserică baptistă locală din Trastevere.

Grupul Baptist-Catolic se va reuni pentru a treia rundă a fazei actuale de conversații, desfășurată în perioada 9-13 decembrie 2019, la Varșovia, Polonia, găzduită de Uniunea Baptistă din Polonia la Seminarul Teologic Baptist de la Varșovia.

Delegația Baptistă a constat din membri și persoane invitate special ca observatori.

Membrii care participă la această rundă de conversații îi includ pe Paul S. Fiddes (Marea Britanie), Derek Hatch (SUA), Glenroy Lalor (Jamaica), Tomas Mackey (Argentina), Elizabeth Newman (SUA) și Lina Toth (Lituania / Marea Britanie). Anna Maffei (Italia) și Jeremy Bell (Canada) au fost observatorii acestei runde de conversații.

Va rugăm să ne spuneți ce părere aveți despre acest lucru? E bine sau nu?

Sursa: www.ethicsdaily.com/baptist-catholic-delegations-meet-to-promote-christian-unity/ via Newscrestin

A fost cel mai bogat rus, care şi-a vândut averea şi trăieşte ca în Biblie. S-a bucurat de o avere impresionantă, a trăit în vile somptuoase, limuzine, yachturi, avioane private, dar… acum locuieșe la țară.

S-a bucurat de o avere impresionantă, a trăit în vile somptuoase, a avut limuzine Masseratti, Ferrari, yachturi de zeci de milioane de dolari şi avioane private, dar a renunţat definitiv la acest stil de viaţă în urmă cu patru ani şi a ales să se mute cu familia sa într-o zona rurală a Rusiei, unde a ales să trăiască în mijlocul sălbăticiei.

German Sterligov, al doilea milionar oficial al Rusiei de după căderea URSS, candidat la preşedinţia Rusiei şi la primăria Moscovei, şi-a abandonat în 2005 averea pentru a trăi cu familia ca un ţăran într-o parte îndepărtată a Rusiei, fiind dovada că se poate găsi fericirea, relatează BBC.

„Majoritatea prietenilor mei au crezut ca mi-am pierdut minţile, dar după patru ani se dovedeşte ca am făcut alegerea corectă. Criza economică care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe de mine. Spre deosebire de ei, eu sunt liber aici. Nu sunt dependent de nimeni şi am suficiente resurse pentru a supravieţui”. La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii şi în scurt timp, profitând de vidul de legislatie din acea vreme, a reuşit să construiască un imperiu financiar, cu birouri în Londra şi New York, şi a devenit multi-milionar.

În timp ce Sterligov îşi făcea un nume în domeniul afacerilor, ameninţările începeau să se intensifice, iar el şi sotia sa trăiau în permanenţă cu frica de a nu fi răpiţi, brutalizaţi sau mai rau de atat. “În primii doi ani de relaţie ne-am mutat de 23 de ori. El mă suna şi-mi spunea: «Împachetează, iar ne mutăm». În cercurile în care soţul meu activa aveau loc multe rele”, îşi aminteşte Alyona, soţia miliardarului.

Au ales ca locaţie o zona împădurită, aflata la 100 de kilometri depărtare de Moscova, o zonă lipsită de luxul cu care s-au obişnuit, dar pe care nu îl regretă. În perioada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de muncă pentru 2.500 de persoane. În prezent, aceştia mai sunt doar în numar de doi, ambii muncitori, care îl învaţă pe Sterligov cum să facă lucruri precum construcţia de ziduri sau repararea de garduri.

După o viaţă trăită în cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov şi soţia sa şi-au schimbat perspectivele asupra vieţii şi au decis să-şi vândă proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul cu vedere spre Statuia Libertăţii din New York, birourile de pe Wall Street şi din Londra, casa din Elveţia, castelul din Franţa şi apartamentul din Piaţa Roşie din Moscova pentru a se muta la ţară.

Sterligov şi-a vândut averea la licitaţie dupa ce s-a ales praful de ambiţiile sale politice, care începuseră cu o campanie pentru funcţia de guvernator al Siberiei şi au fost urmate de candidaturile pentru primăria Moscovei şi în final pentru preşedinţia Rusiei.

Şi-a construit o casă de lemn în pădurile dese de lângă Moscova şi trăieşte acolo muncind, el şi copiii săi. Programul de fiecare zi pentru copii constă în literatură, matematică, istorie şi geografie cu mama lor, apoi multă rugăciune, lucru la tâmplărie, citirea cărţilor.
Altfel spus, eliberat de boala materialismului şi de traiul îmbâcsit într-o mare capitală a lumii, Sterligov a găsit adevărata fericire, fericirea fără bani.

Pentru a se adapta noii vieţi, soţia acestuia, Alyona, a schimbat bijuteriile scumpe şi hainele de marcă cu fustele lungi şi basmaua, precum ţăranii din romanele lui Tolstoi. Soţii Sterligov şi cei patru copii au ales ca reşedinţă o casa umila, fără electricitate, aflată la 15 kilometri depărtare de orice altă locuinţă. Alyona a născut cel de-al cincilea copil al familiei în noua locuinţă, fiind asistată la naştere de soţul ei.

După ce s-au mutat, familia a aruncat toate pozele reprezentând vechiul stil de viaţă şi refuză să se uite la televizor sau să folosească Internetul.

„Nu are rost să pierdem timpul copiilor noştri utilizând aceste mecanisme de spălare de creier. Mai bine ne asezăm la masă şi vorbim despre cărti decât să ne uităm la mizeriile de la televizor…Ce sunt acum? Doar un ţăran oarecare. Un crescător de animale. Nu cred că Putin se mai teme acum de mine”, a conchis fostul oligarh.
Părintii nu au dorit să-şi dea copiii la şcoală. Familia este foarte credincioasă, respectând toate obiceiurile religiei ortodoxe.
Sterligov şi familia sa nu-şi doresc să se întoarcă la viaţa de dinainte.