Antrenament pentru ascultare

„Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8)

Ruth, soția lui Billy Graham, a scris: „Astăzi stau pe verandă, iar câinele nostru ciobănesc   german stă la picioarele mele. În zare se aud tunete. Pe măsură ce furtuna se apropie,   câinele o rupe la fugă spre partea din față a curții pentru a o întâmpina, zbătându-se și lătrând   furios. După ce a trecut, se întoarce pe verandă, convins că el a gonit-o. E câine german de   pază, dresat atent pentru căutări și salvări, pentru atac și ascultare.

Căutarea și salvarea în   această zonă muntoasă pot fi de mare folos. Nu-mi imaginez vreo situație în care i-aș porunci   să atace. Însă un câine bine dresat poate simți ostilitatea sau poate detecta o armă (chiar și   un obiect ce seamănă cu o armă), situație în care procedezi înțelept dacă stai la locul tău.  Însă ceea ce aduce o adevărată bucurie este dresajul pentru ascultare. Stai, șezi, culcă-te,   du-te, caută, stai pe loc, ridică-te. Un câine neascultător nu e numai o pacoste, ci poate fi și   o răspundere. Ascultarea poate face dintr-un câine o bucurie. Oare nu e tot așa și cu   Dumnezeu și copiii Săi? Cunosc unii oameni care au fost antrenați pentru atac.

Nu o să le pomenesc numele – poate pe câțiva îi cunoști dar sunt foarte talentați la așa ceva. Apoi,   mai sunt unii care sunt antrenați pentru căutare și salvare. (îi pun în acest grup pe cei din   Armata Salvării). Și mai sunt și cei care au fost antrenați să fie ascultători. Eu cred că în faptul   acesta, mai mult decât în oricare altul, își găsește Domnul Isus plăcere. Simpla ascultare;   ascultarea cu bucurie, ascultarea sinceră și care nu pune întrebări.

Cred că a fi în stare să   spui împreună cu psalmistul: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” ar fi culmea pregătirii   pentru creștini. Căci în asta își găsește Dumnezeu cea mai mare plăcere.”