23 Minute in IAD – Marturie Socanta (9)

Concluzii

După această experienţă, s-au întîmplat aşa de multe lucruri, şi mi-aş fi dorit să avem mai mult timp pentru mai multe detalii, dar Dumnezeu mi-a confirmat că ceea ce mi s-a întîmplat a fost adevărat.

Dacă este cineva acum care nu îl cunoaşte încă pe Domnul Isus, trebuie să îţi pui întrebarea şi să zici:

-Îi cred eu pe oamenii aceştia şi că ceea ce au văzut ei este real?

Dar chiar mai important este ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu despre Iad. Vrei să rişti şi să spui:

-Nu, nu cred. Nu cred că asta este real.

Atunci, tu trebuie să arunci întreg Cuvîntul lui Dumnezeu şi pe noi toţi cei care încercăm să îţi spunem aceste lucruri. Eşti gata să rişti toate acestea pentru întreaga ta eternitate? Asta mi s-ar părea o mare prostie la care nici nu vreau să mă gîndesc. După tot ce ai auzit pînă acuma despre Iad, asta mi s-ar părea curată nebunie.

Nu îl lăsa pe diavol să te înşele!

Creatura aceea uriaşă care va rîde la sfîrşit, aceea va fi diavolul atunci cînd vei ajunge în Iad. El va rîde pentru că tu ai avut ocazia să îl primeşti pe Domnul Isus şi nu te-ai folosit de ea. Şi odată ajuns acolo, nu mai există cale de întoarcere, în mod cert nu mai există drum de întoarcere şi vei fi pierdut acolo pe vecie.

Ştii, s-ar putea să-ţi spui:

-Eu sînt destul de bun. Sînt o persoană bună şi nu merit să ajung în Iad!

Şi probabil că eşti într-adevăr destul de bun în comparaţie cu cei mai mulţi oameni. Dar tu nu cu ei trebuie să te compari.

Noi trebuie să ne comparăm cu standardele lui Dumnezeu. Şi standardele Sale sînt cu mult mai înalte decît sînt ale noastre.

Cum putem să ajungem în Rai?

EL spune în Cuvîntul Său că dacă minţi odată, o singură dată în întreaga ta viaţă, asta te face mincinos. Dacă ai furat un singur obiect în viaţa ta, o agrafă, cîteva minute din timpul şefului tău sau orice altceva dacă ai furat doar o singură dată, asta te face hoţ. Dacă eşti furios fără motiv, dacă nu ai iertat

pe cineva care ţi-a făcut un rău, dacă ai poftit o femeie, oricare din aceste lucruri dacă le-ai făcut o singură dată doar, fac din tine un păcătos şi deci tu nu poţi ajunge în Rai. Deci, vezi? Noi toţi cădem. Toţi cădem şi nu putem ajunge în Rai prin propriile noastre eforturi.

În Tit 3 cu 5 se spune că:”…nu pentru faptele făcute de noi ne-a salvat EL, ci prin îndurarea Lui.” Aşa că depine cum le compari. Este, să zicem, ca şi cînd ai vedea o turmă de oi albe şi frumoase pe fundalul verde al unui deal. Te uiţi la oile acelea cît de frumoase sînt aşa de albe şi apoi te duci la culcare şi peste noapte ninge. Şi cînd te uiţi în dimineaţa următoare iar la aceleaşi oi, ele arată acum posomorîte, spălăcite şi cenuşii în comparaţie cu zăpada albă.

Noi trebuie deci să ne comparăm cu Dumnezeu deoarece standardul Său este mult mai înalt decît este al nostru, aşa că noi avem nevoie de un Salvator. Noi nu putem ajunge acolo prin propriile noastre eforturi.

Dumnezeu ne-a dat acest ajutor gratuit. EL spune în Ioan 14 cu 6: ”Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.”

EL este Singura Cale care te poate salva de la Iad.

Aşadar, dacă există cineva care nu îl cunoaşte pe Domnul Isus, dacă există cineva care nu i-a cerut niciodată cu adevărat lui Isus să-i fie Domn şi Salvator al vieţii sale, dacă niciodată nu ai ajuns încă la punctul în care să spui cu gura ta şi să Îi ceri lui Isus să vină în viaţa ta, atunci fă-o acum!

Nu îl lăsa pe diavol, creatura aceea, să rîdă de tine!

Ridică-te acum şi fă lucrul acesta cît mai ai ocazia pentru că nu ştim cît timp ne-a mai rămas de trăit. N-ai cum să ştii, s-ar putea să mori chiar mîine şi să sfîrşeşti în locul acela teribil. Şi daţi-mi voie să vă spun că în locul acela şi numai căldura de acolo ar fi groaznic de îndurat.

Vă mai amintiţi de 11 Septembrie 2001 şi de oamenii care au sărit pe geam în gol din Turnurile Gemene, ţinîndu-se de mîini în timp ce se aruncau? Ce îngrozitor trebuie să fi fost asta pentru ei.

Dacă te-ai afla la mare înălţime şi te-ai uita în jos, să sari de acolo s-ar părea de neimaginat pentru oricare dintre noi. Dar ei au trebuit atunci să înfrunte căldura aceea teribilă. Ar fi durat poate mai puţin de 5 secunde şi ar fi fost incineraţi de vii la 2,000ºC.

Oamenii de ştiinţă de azi spun că în centrul Pămîntului temperatura este de peste 12,000ºC. Şi tu ar trebui să înduri asta o veşnicie.

Dacă tu eşti gata să treci prin aşa ceva, ar fi curată nebunie.

Acum este momentul să îl accepţi pe Isus!

Rugăciunea pocăinţei

Biblia spune foarte clar că noi toţi sîntem păcătoşi, şi că oricine va chema numele Domnului va fi salvat. Isus ne spune în Evanghelia după Matei 10 cu 32 şi 33:

“Dacă Mă vei mărturisi înaintea oamenilor, te voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu Ceresc şi al îngerilor din Cer. Dar dacă nu Mă vei recunoaşte înaintea oamenilor, nici Eu nu te voi recunoaşte înaintea Tatălui.”

Vreau acum să vă cer să faceţi ceva.

Dacă nu aţi spus niciodată pînă acum în mod public în faţa altor oameni, dacă nu aţi declarat niciodată în mod public că:

Isus Cristos este Salvatorul Meu şi L-am făcut Domn al vieţii mele.” sau dacă nu sînteţi siguri că Raiul este casa voastră eternă, ştiţi că Isus a atîrnat dezbrăcat pe o cruce înt-o piaţă publică. EL a atîrnat acolo pentru mine şi pentru tine şi a îndurat ruşinea mea şi a ta.

Dacă vei spune această rugăciune din adîncul inimii tale, Dumnezeu îţi va salva sufletul şi îţi va da ocazia în viitorul apropiat să faci acest lucru cunoscut în public şi la alţii.Este decizia cea mai importantă în viaţa oricăruia dintre noi.

Şi după cum spune şi Matei în 16 cu 26:

“Şi ce i-ar folosi unui om să cîştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar putea oferi un om în schimbul sufletului său?”

Roagă-te şi spune-i acum lui Isus cu voce tare:

“Dumnezeule, eu cred în Tine. Tu eşti Creatorul meu. Sînt un păcătos. Am păcătuit în multe privinţe, Cu voia mea, sau fără voia mea. Ştiu că sînt pătat de păcat. Isus, eu cred în Tine! Tu eşti Fiul etern a lui Dumnezeu. Tu eşti Mielul lui Dumnezeu care a luat asupra Lui păcatul acestei lumi şi care ia asupra Lui şi păcatul meu. Eu cred că ai murit pe o cruce vărsîndu-ţi sîngele-Ţi nevinovat, pentru sufletul meu vinovat. Eu cred că ai fost îngropat şi că Ai înviat a treia zi. Isus,Tu eşti veşnic viu. Eu Te numesc acum Domnul meu. Eu Te numesc acum Salvatorul meu. Îţi dau acum viaţa mea. Te voi iubi şi Te voi sluji pentru tot restul zilelor mele. De acum eu sînt al Tău, Cu părţile mele bune, Cu părţile mele rele, Cu părţile mele păcătoase. Toate planurile mele, Toate visele mele, Şi tot ceea ce am îţi dau acuma Ţie. Facă-se voia Ta cu mine. Cred că acum sînt salvat, nu prin fapte bune, ci prin credinţă, Prin încrederea ce o am în Tine, Domnul meu iubit. În numele lui Iisus mă rog.” Amin

Susa: Divine Revelations

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Denzel Washington spune că citește Biblia în fiecare zi și are o experiență spirituală

Denzel Washington, a vorbit despre valorile sale creștine a asigurat că citește Biblia în fiecare ...