23 Minute in IAD – Marturie Socanta (4)

Afară din celulă

Acum că eram afară din celulă, am privit într-o direcţie. Şi cum mă uitam în acea direcţie, am văzut flăcări de foc la aproximativ 15km de mine. Am ştiut că erau 15km, şi acolo era o groapă cu foc lată de circa 5km. Flăcările luminau pînă sus, suficient ca să vezi tot tărîmul Iadului. Întunericul era atît de dens încît acesta înghiţea orice urmă de lumină, dar era totuşi suficientă cît să mai vezi pînă la linia orizontului.

Acolo totul este maro, atmosfera este dezolantă. Nici urmă de iarbă, de frunză verde sau de ceva care să sugereze vreo urmă de viaţă, ci numai pietre şi mizerie şi un cer negru cu mult fum ce se înalţă în sus şi flăcări de foc uriaşe ce se ridică în sus atît cît să poţi vedea ce este acolo.

În Scriptură, în Deuteronom 29 cu 23 se spune: “…întregul ţinut este pucioasă, sare şi pîrjol, unde nu va fi nici sămînţă, nici rod şi nici iarbă care să mai crească…”. În Iad nu există nici urmă de viaţă!

Este aşa de ciudat să fii într-o lume în care nu există viaţă, aşa cum ne bucurăm noi de ea aici pe pămînt. Aici sînt pomi, e aer proaspăt, este viaţă pretutindeni. Acolo însă nimic din toate acestea. Acolo totul e surd şi fără viaţă.

Despre căldură am mai vorbit. Căldura din Iad este atît de insuportabilă încît nici nu o pot descrie. În Deuteronom 32 cu 22 se spune:“Vei fi înghiţit şi devorat de flăcări mistuitoare…”, în Iuda 7:“Vei suferi focul cel veşnic…”, iar în Psalmi 11 cu 6:“…va ploua cu cărbuni încinşi, foc şi pucioasă…”.

Asta se întîmplă în Iad, acolo este atît de cald! Toate aceste lucruri ar trebui să te omoare, dar acolo nu mori ci trebuie să înduri toate aceste chinuri fără încetare.

Am vrut să am puţină linişte şi să scap de ţipetele şi urletele de acolo, aşa cum ai dori de exemplu să mergi seara acasă după o zi grea de lucru ca să ai puţină linişte interioară.

În Iad însă, trebuie să înduri ţipetele şi chinurile de acolo de care niciodată nu ai cum să scapi. Niciodată!

În Isaia 57 cu 21 se spune:“Cei răi, acolo nu au pace, zice Dumnezeul meu.”

Un alt lucru cumplit în Iad este că acolo eşti dezbrăcat şi gol. Iată încă un lucru pe care trebuie să îl înduri acolo, ruşinea.

Şi în Scriptură se vorbeşte despre ruşine. Ezechiel 32 cu 24 spune:”…ruşinea ce o poartă cu ei în groapă…”, Iov 26 cu 6:“…Iadul este descoperit în faţa Lui şi distrugerile nu au acoperire…”.

Asta înseamnă că Dumnezeu poate să vadă şi în Iad. El poate să observe ce este acolo. În Iad eşti gol, iată încă o umilinţă pe care trebuie s-o înduri acolo.

În Iad nu există deloc apă. Nu este apă sau umiditate în aerul de acolo. Aerul de acolo este atît de uscat încît devii disperat chiar şi după o picătură de apă, după o singură picătură de apă. Cum spune şi Scriptura în Luca 16 cu 23 şi 24 despre bogatul care era în Iad şi care “…şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Araam şi pe Lazăr în sînul lui Avram, şi a strigat:

-Părinte Avraam, fie-ţi milă de mine şi trimite-l pe Lazăr să-şi moaie degetul în apă şi să-mi răcorească limba căci grozav sînt chinuit în focul acesta. Şi Avraam i-a răspuns:

-Fiule, adu-ţi aminte că …” şi a continuat apoi să-i vorbească de fraţii lui, dar bogatul a vrut doar ca Avraam să-şi moaie degetul în apă ca să primească o picătură de apă. Asta ar fi fost de mare preţ acolo pentru el.

O singură picătură!

Dar acolo nu vei primi niciodată apă, nici măcar o picătură. Este foarte greu să îţi imaginezi cît de uscată îţi este gura acolo. Dacă vă puteţi imagina un maraton prin deşertul Death Valley de la noi, fără să ai apă, dar să trebuiască să stai acolo zile întregi în mediul acela uscat şi torid. Devii disperat chiar şi după o picătură de apă. Biblia spune în Zaharia 9 cu 11:“…prinşii de război din gropa în care nu este apă.”

Un alt lucru pe care Scriptura mi l-a descoperit (Luca 16 cu 26) este că între Rai şi Iad este o prăpastie uriaşă. Bogatul din Iad l-a văzut pe Avraam deşi el era la mare distanţă. În mod normal cum ar fi putut să-l recunoască el pe Lazăr sau pe Avraam dacă nu i-a văzut niciodată, iar apoi să-i vadă la aşa o depărtare mare, nu ar fi putut să-şi dea seama cine erau.

Dar în Iad şi în lumea spirituală sînt anumite lucruri pe care pur şi simplu le ştii, le cunoşti şi le înţelegi atunci pe loc. Citeste continuarea 23 Minute in IAD – Marturie Socanta (5)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Denzel Washington spune că citește Biblia în fiecare zi și are o experiență spirituală

Denzel Washington, a vorbit despre valorile sale creștine a asigurat că citește Biblia în fiecare ...